• susține Andre Muit, președintele Asociației Betania
Toți băcăuanii s-au obișnuit să audă de prin ’95 încoace că Asociația Betania a ajutat zeci de copii cu probleme, că a deschis centre pentru minorii bolnavi sau abuzați, ori că a sărit în sprijinul unor familii aflate la strîmtoare. Toți știu la fel de bine că în spatele acestor acțiuni a fost de fiecare dată olandezul Andre Muit, președintele asociației Betania. De altfel, cînd spui Betania te gîndești automat la președintele Muit. Presa a scris de fiecare dată doar despre reușitele sale profesionale și mai puțin despre omul Andre Muit. Un om care a luat-o practic de la zero într-o țară despre care, cu un deceniu în urmă, nu știa absolut nimic. Povestea lui este cu atît mai interesantă din această perspectivă. Pentru că a reușit să învingă niște mentalități, a învățat să trăiască cu altele, chiar dacă, uneori, și-ar fi putut face bagajul și să se întoarcă în țara lui. În Olanda.
Adrianus Muit, sau Andre cum este cunoscut aici, s-a născut pe 28 august 1971, în localitatea olandeză Nieuwerherh aan den Ijssec. A fost primul copil născut în familia Muit și mai are patru frați și o soră. Are 31 de ani, iar fratele lui cel mai mic a atins de curînd vîrsta majoratului. „Grijă de ei nu prea am avut. Adică nu pot să spun că m-am ocupat eu în mod special de ei. Eram toți împreună și evident că îi urmăream”, povestește Andre Muit.
După cum el însuși recunoaște, a avut parte de o copilărie frumoasă. „N-am avut greutăți multe, pentru că tata, mai ales, se ocupa să avem de toate și să trăim bine. Întotdeauna aveam ce ne trebuia, mergeam la școală, în concedii, la pădure sau la pescuit”, povestește Andre. Copilăria poate că a fost cu atît mai plăcută, deoarece între el și frații lui mai mici este o diferență de doi, maxim trei ani. Așa că au fost împreună tot timpul: la joacă și la școală. „Se întîmpla să mai spargem geamuri. Mă jucam cu frații mei cu mingea. Eu stăteam lîngă casă, unul dintre ei lîngă altă casă. Și, nu știu cum se întîmpla, că spărgeam geamuri”, a rememorat amuzat președintele de la Betania clipele din copilărie. Însă cu frații se mai și ciondănea. „Foarte des”, recunoaște Andre, deși nu a putut identifica acum motivele pentru care în copilărie se tachina cu ceilalți frați.
Despre perioada vacanțelor, Andre Muit își amintește că părinții lui optau mereu să-și petreacă concediile doar în Olanda. „Pur și simplu nu vroiau să plece în afara țării. Era, poate, un sentiment de nesiguranță. Nu știu. Ei doreau să mergem undeva la noi și să ne simțim bine. Deși știau amîndoi germana și am fi putut pleca în altă parte. Abia acum au început să mai iasă”, susține Andre.
„Am învățat atît cît mi-a trebuit”
La școală nu i-a plăcut să meargă. Un lucru despre care vorbește fără să-i fie rușine, pentru că acesta este adevărul și nu vrea să-l deformeze doar pentru a lăsa impresia unui om studios din fire. „Întotdeauna am fost dus cu forța la școală. Nu mi-a plăcut. Dovadă că nu-mi plăcea e că am studiat doar școala generală și cea profesională”, a spus rîzînd copios Andre Muit.
Pentru că între el și frații lui era diferență mică de vîrstă, s-a întîmplat ca cel puțin în clasele I-VIII să meargă la școală și cu ceilalți frați. Andre a urmat învățămîntul obligatoriu, însă studiul intens nu prea era de el. Așa că după terminarea gimnaziului s-a înscris la o școală profesională. În Olanda, școala profesională are patru trepte: A, B, C și D. Nivelul A, de exemplu, este pentru cei foarte slabi, iar nivelul crește cu fiecare literă, categoria D fiind una superioară, echivalentul liceului la noi. „Eu am făcut C și o parte din D. Am învățat la specializarea mecanic auto. Cînd am simțit însă libertatea, am ieșit din școală. Împotriva voinței tuturor”, ne-a povestit Andre amuzat.
Una dintre cei care probabil ar fi vrut să-l vadă pe tînăr studiind în continuare a fost mama lui. Cu ea a avut întotdeauna o relație cu totul specială. De ea s-a simțit întotdeauna foarte aproape, asta deși își iubește tatăl foarte mult. „Tata este director adjunct la o firmă de prelucrarea lemnului, cu 14 filiale numai în Olanda. El era în sînul familiei mai mult în week-end, însă mama era mereu cu noi. Nu pot însă să spun că tata nu era implicat în viața de familie. Pe mama însă o respect cel mai mult. Dacă mîine mi-ar zice să mă întorc acasă, aș pleca”, spune Andre. La fel de apropiat este acum și de fratele lui cel mai mic, de 18 ani. „Mă sună mereu, discutăm. Mergeam mereu cu el la pescuit, la joacă. Eram mereu lîngă el, probabil de aceea există o legătură mai strînsă”, este de părere președintele Betaniei.
În ciuda tuturor, Andre a părăsit școala cînd avea 16 ani. Scăpat de grijile învățatului, a înțeles, însă, că trebuie să se apuce de ceva. Așa a ajuns să muncească.
A spălat mașini la Volvo
Prima slujbă pe care tînărul a obținut-o a fost la firma Volvo. Nu agent de vînzări, nici director. „Spălam mașini. N-aveam nici o problemă”, povestește Andre. Cîștiga bani atît cît avea nevoie. A lucrat la această firmă cinci ani.
Cel mai greu a fost la început. Deși nu-l deranja că spăla mașini, a înțeles în timp că trebuie să facă mai mult. Că e necesar să schimbe ceva în munca și în viața lui, dacă vrea să aibă un viitor. Așa că, după o vreme, s-a pus pe învățat. Era singura șansă să acceadă. A trecut de la spălat mașini la inspecția tehnică a autovehiculelor. S-a înscris la facultatea de management, însă n-a terminat-o. În Olanda, facultatea respectivă are studii de scurtă durată, de trei ani, și de cinci ani, cele complexe. „N-am terminat nici acum facultatea. Pot spune că sînt încă student”, a afirmat Andre rîzînd. A izbutit însă să urce mai sus, ajungînd, în cadrul firmei Volvo, vînzător de piese și apoi administrator. N-a lucrat pentru nici o altă firmă, job-urile schimbîndu-le la anumite intervale de timp doar în cadrul firmei constructoare de mașini.
„Nu știam nimic despre România”
Andre Muit locuiește din 1995 în România. S-a stabilit la Bacău, deși nu știa nimic nici despre acest oraș, nici despre țară. A acceptat să vină și rămînă aici fără să cunoască aproape nimic despre oameni, locuri și cultură. Un adevărat act de curaj.
El a ajuns în România din întîmplare. „În ’89, cînd a fost revoluția, era o modă ca lumea să vină cu ajutoare în România. Nu știam nimic despre această țară, dar s-au dat atunci atîtea știri, că s-a aflat despre ce s-a întîmplat aici. De la biserică s-au adunat ajutoare, iar ei aveau nevoie de un șofer. M-au rugat să merg eu și-am zis «hai să mă duc»”, și-a amintit Andre Muit cum a venit prima oară aici.
Prima plecare cu ajutoare pentru România a avut loc în iarna anului 1990. „Am fost prima dată la Suceava și Bacău. Era ceva de necrezut pentru mine. Nu-mi venea să cred. Probabil că m-au dus și în locuri în care erau probleme foarte mari, în extreme. La căminele unde erau copii cu probleme neuropsihice. Era o atmosferă foarte sumbră. Probabil că din cauză că era iarnă, dar și pentru că toate blocurile erau gri”, își amintește Andre.
Președintele Asociației Betania nu-și mai amintește unde anume a poposit la prima vizită în România. „Cred că am tras la o biserică. De altfel și relația era tot prin biserică, probabil de aceea”, spune el. Surprins și îngrozit în egală măsură de prima imagine oferită de România, Andre Muit s-a gîndit că ajutorul oferit persoanelor nevoiașe și copiilor bolnavi e bun, însă nu suficient. Mai exact, a înțeles că românii au atîtea probleme, încît un transport cu ajutoare nu va rezolva nicicum nevoile acestora. Așa a apărut pentru prima dată ideea ca cineva să-i ajute pe români din interior. Adică să vină aici, să inițieze anumite proiecte, dar să stea alături de băcăuani pentru a urmări dacă proiectele sînt duse la bun sfîrșit. „Era ca și cum băgam bani într-un sac fără fund. Cineva trebuia să se ocupe de lucruri aici. Așa m-am hotărît să vin”, ne-a explicat Andre.
Lasă un răspuns