• fosta componentă a echipei Știința are o asigurare de sănătate de 120 de mii de euro • ea nu poate juca la „națională” întrucît FR Handbal nu poate acoperi cheltuielile în caz de accidentare
HANDBAL FEMININ: Campioană națională de junioare, la CSȘ Bacău, în urmă cu mai bine de un deceniu, apoi titulară în echipa Științei Bacău, tot pe post de inter, Narcisa Păunică, fostă Lecușanu, a părăsit acum mai bine de un „cincinal” România. Bineînțeles că aici era răsplătită pe măsura valorii. Narcisa voia însă mai puțin. A ajuns ca vai de capul ei, titulară la echipa Ikaast, campioana Danemarcei, după ce a evoluat și în prima ligă germană.
Acum o săptămînă, ea a participat cu echipa sa la un soi de „turneul campioanelor” de la tenis, Campionatul Mondial al echipelor de club cîștigătoare de cupe continentale. În faza finală s-au calificat patru echipe, toate din Europa, iar turneul a avut loc în Macedonia, la Skoplje. Competiția s-a desfășurat sistem „cupă”, adică eliminatoriu. În semifinale, Ikaast a învins cu 26-22 pe Vestprem (Ungaria) după care, în finală, Metalika Skoplje, adică echipa gazdă, a cîștigat la limită, 25-24, meciul cu campioana Danemarcei.
Golgetter și cel mai bun inter
Deși reprezentanta Danemarcei, Ikaast, a terminat pe locul al doilea, două dintre componentele acestei echipe au fost premiate, drept dovadă că rezultatul din finală a fost cel „corect”. Narcisa Păunică a fost desemnată atît „cel mai bun inter” cît și golgetter al turneului. Ea a marcat 17 goluri în cele două meciuri, 9 în finală. Cunoscuta, pentru cei care urmăresc handbalul, Camila Andersen a apreciată de către organizatori drept „cea mai bună extremă din Europa”.
Cum la echipa de club ea are un salariu foarte bun, dar și o asigurare de sănătate de 120 de mii de euro, Narcisa nu poate juca în echipa națională a României întrucît Federația Română de Handbal nu-și poate permite să plătească acești bani în caz de accidentare. Mai mult, două țări, Germania și Danemarca, se află în concurență în ce privește acordarea cetățeniei handbalistei române. Narcisa nu a hotărît încă pentru care să opteze dar, evident, are de unde alege. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns