Navetist la Finante

Maramuresanul Teodor Luputi a batut 55 de ani pe muchie la Bacau

A ajuns in Bacau peste noapte, tocmai din Baia Mare, acum trei saptamini. Acesta a fost ordinul. La o saptamina a implinit 55 de ani, chiar de Buna Vestire, pe care i-a sarbatorit cu noii colegi, la 500 de kilometri departare de casa. Asa e in Finante, ca in armata, unde ti se ordona acolo trebuie sa pleci. Si asa i s-a intimplat si lui Teodor Luputi, noul director executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau, ca si altor 16 colegi din breasla, care au rotit intre ei scaunele de directori executivi si au ajuns, pentru numai sase luni se spune, fiecare prin alte judete.

– Cum de v-ati gasit tocmai Bacaul, domnule director?
– Nu prea am inteles justificarea acestei masuri (spune maramureseanul Luputi, cu un grai in care mai scapa si cite un accent osenesc). L-am inlocuit pe domnul Mircea Muntean, care face acelasi lucru, acum, in Dimbovita. Se spune ca e pentru „imbunatatirea managementului”, dar eu sper sa nu tina chiar cele sase luni anuntate.
– Cum vi se pare, de la inceput, judetul nostru, cu altfel de oameni, poate si cu alt mod de a trai?
– Despre judetul Bacau stiu tot atitea lucruri ca orice om informat. Nu poti cuprinde problemele unui judet, la cit de complexe sint, si ma refer in primul rind la activitatea din Directia Finantelor Publice. Dar mutarea ne-a adus in aceeasi activitate, in subordinea aceleiasi institutii. Directia din Bacau este mai mare decit cea din Maramures cu 60 – 70 de persoane, dar si ca volum de activitate. Desi judetele sint asemanatoare, Bacaul are circa 721.000 de locuitori, iar Maramuresul 521.000. Multi plecati in strainatate, la noi mai ales din zona Borsa, din Maramuresul istoric.

Petrochimia si mineritul infratesc judetele

– E mai multa vinzoleala economica pe la Bacau?
– La Bacau am intilnit o situatie economico-sociala similara cu a Maramuresului. La noi, impactul mineritului este mare, ca si industria petrolului si petrochimia din Bacau. Avem acolo vreo 30.000 de mineri si muncitori in industria orizontala. Socul inchiderii mineritului este aproape amortizat, judetul se dezvolta acum si turistic, iar cei multi plecati in strainatate vin cu bani acasa. Dintr-odata a fost un boom imobiliar, in Baia Mare mai ales. Cei din Maramuresul istoric si mai ales din zona Borsa vin si cumpara case in partea cealalta a judetului, indeosebi in Baia Mare, ca investitie imobiliara sau pentru copiii care sint pe la scoli. Preturile apartamentelor au crescut similar cu cele din Cluj-Napoca sau Bucuresti. Dar, la noi exista mai putine posibilitati de dezvoltare, datorita reliefului. La Bacau, cu mai mult ses, te poti duce mai usor in alta parte. In Baia Mare stam in curbura Carpatilor, iar orasul nu se poate duce decit inspre Cluj. S-a si apropiat de comunele din aceasta zona. Motii si-au gasit de lucru in industria turismului, dar infrastructura este deficitara. In plus, acolo distantele sint mult mai mari decit in Bacau. Aici avem 80 de kilometri pina la cea mai indepartata administratie financiara, la Podu Turcului, dar din Baia Mare pina in Borsa sint 153, ca si pina in Cluj-Napoca. Judetele sint asemanatoare ca suprafata, dar Maramuresul este mai mult alungit. Iar coloana lui vertebrala sint Muntii Gutii, care fac distantele parca si mai lungi. Din acest punct de vedere este un judet greu. In rest, avem acelasi numar de administratii fiscale, 11.

Distanta fata de contribuabil trebuie respectata

– Vi se par contribuabilii de la noi mai altfel, au o mentalitate aparte?
– As putea spune mai multe despre cei de acasa. Pe cei din Bacau nu-i cunosc inca, dar nici nu este in maniera mea de lucru contactul direct cu acestia. Lucrez in finante de vreo trei ani. Dar am considerat ca nu este de datoria directorului executiv sa discute direct cu platitorul de impozite decit atunci cind s-au produs intilniri prealabile cu cei de pe treptele ierarhice inferioare. Daca ar fi invers, contribuabilul ar putea avea sentimentul ca vine de la sef cu un punct de vedere si ar putea influenta, mai jos, functionarii institutiei. Altfel, la mine este tot timpul usa deschisa. Dupa o discutie tet-a-tet cu un contribuabil s-ar naste usor suspiciunile. Eu cred ca fiecare coleg, pe treapta lui ierarhica, are o putere si o raspundere, conform fisei postului. Iar la Bacau am vazut ca fiecare este foarte bine calat pe activitatea departamentului pe care il conduce. Pentru a nu mai vorbi ca aici, in Directie, sint mult mai multe femei decit la Baia Mare, pe posturi de conducere.

Din Parlament in Finante, via economia de piata

– De unde veniti pe pozitia de director executiv la Finante?
– Dupa 1989 am fost parlamentar in doua legislaturi, apoi presedintele Consiliului Judetean Maramures. Apoi mi-am incercat sansele in economia reala, in morarit si panificatie, cu bulversarile de rigoare. Am avut probleme cu griul de panificatie, aduceam faina, scumpa, din Ungaria, dar nu am abandonat. Insa asociatii mei au ramas numai cu panificatia, iar eu mi-am vazut de morarit. Mi-am vindut participatia mea, pentru ca mi-am dat seama ca fara un capital serios nu poti avea succes in domeniu. Si asociatii mei au iesit, insa, bine pina la urma, pentru ca au putut vinde avantajos terenul, zona fiind interesanta imobiliar. Ce ma bucura, este ca firma noastra de la inceput a reusit, pina la urma, sa-si plateasca, anul trecut, toate datoriile.
– Va simtiti mai stapin pe situatie ca director la Finante, dupa o experienta atit de laborioasa ca demnitar public?
– Nu se aseamana lucrurile. Intr-un fel vezi lucrurile cind legiferezi, altfel cind te izbesti personal de ele. Munca in Legislativ este total diferita de ce am facut dupa ea, pina in prezent. Acolo, esti o rotita intr-un angrenaj, nu esti foarte vizibil, dar ai o mare oportunitate de a invata legislatie. Insa, la un moment dat, m-am saturat de acest lucru si de Bucuresti si, cind am devenit consilier judetean, am demisionat din Parlament. Asa am juns presedinte de consiliu judetean. Dar, si acolo, la CJ vreau sa spun, e un specific: nu esti tu seful suprem, ci doar primul dintre egali, fiindca nici o decizie a lui nu poate trece fara votul majoritar. Ca sa treaca, trebuie sa fie ori foarte bine argumentata ori negociezi cu grupurile de consilieri. Si ma refer, in primul rind, la Legea bugetului local. Or, eu in patru ani nu am avut decit doua hotariri atacate de prefect si numai una cistigata de el.