• testarea fizico-chimică și bacteorologică se face la Direcția de Sănătate Publică • rezultatul analizelor apare în două zile
V-ați întrebat vreodată ce puteți face în situația în care apa potabilă de la robinet e neagră sau cea de la fîntînă vi se pare că are un gust ciudat? Soluția o reprezintă o examinare de specialitate care scoate din buzunar peste 1,3 milioane de lei, bani din care se poate cumpăra însă apă minerală pentru mai mult de o lună.
Băcăuanii care doresc să verifice calitatea și conținutul apei pe care o consumă se pot adresa Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Bacău, unde pot solicita examinarea acesteia într-un laborator specializat, bineînțeles, contracost. Fie că este vorba despre apa de la chiuvetă, fie despre cea de la cișmeaua sau fîntîna din curte, din fiecare se poate lua o probă pentru examinare. „Cel mai corect este ca proba să fie luată de reprezentanții noștri, pentru a se evita orice suspiciune. Dacă omul își ia singur proba, în sticla lui personală, atunci poate exista riscul ca aceasta să fie murdară și să altereze astfel analiza”, ne-a declarat Cornelia Cojocaru, director la DSP Bacău.
De aceea, experții instituției băcăuane recomandă solicitanților unei astfel de probe să își procure recipientul pentru probă de la DSP Bacău sau să pună la dispoziție un mijloc de transport și experții se deplasează la fața locului pentru a lua proba de apă. Dacă se alege varianta în care doritorul ridică recipientul de la DSP și recoltează singur proba, el trebuie să țină cont de o regulă simplă. Sticluța se umple cu apă numai după ce apa a curs prin robinet timp de cîteva minute. „Se lasă jetul să curgă puțin și apoi se ia proba. Cu sticluța se vine la noi. În laboratorul nostru se pot efectua doar două tipuri de analize: o examinare fizico-chimică și un examen bacteorologic. La noi nu se face examinarea toxicologică, dar cei care doresc și această analiză se pot adresa Institutului de Sănătate Publică Iași”, a precizat Cornelia Cojocaru.
Rezultatul pentru proba fizico-chimică se primește a doua zi, iar la examenul bacteorologic se primește rezultatul analizei în cel mult 48 de ore. Dacă analiza iese suspectă, se reiau analizele și atunci răspunsul revine solicitantului în maxim șapte zile. Pentru a afla ce conține apa de la robinet, sau orice altă sursă de apă, băcăuanii trebuie să însoțească proba de apă și de o solicitare în scris, care se completează la DSP Bacău. Pentru examinarea fizico-chimică a apei trebuie achitată o taxă de 945.000 de lei, iar pentru analiza microbilogică încă 375.000 de lei. Această taxă este achitată numai de persoanele care solicită în mod expres analiza apei, nu și de cei care sînt cuprinși în programele DSP Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns