Ne doare-n punct

Vasile PRUTEANU

În faza crepusculară a evoluției sale politice, dl Băsescu încearcă să ne impună impertinent figurile cele mai detestabile ale perdantului PDL. Astfel, dânsul pretinde că Elena Udrea este un punct câștigat în politica românească. Susține cu o mină erectă că aceasta este un remarcabil candidat la președinția României, dilatând fabulos prezumția cum că această cuconiță are calități pe care noi niciodată nu i le-am observat. Pe mine, unul, mă doare-n punct de opinia dânsului. Și nu numai pe mine, ci pe majoritatea covârșitoare a electoratului, care știe cum a cheltuit trufașa asta miliarde de euro pe pârtii de ski, telescaune, telegondole și terenuri de fotbal situate pe coclauri, în pante și în sate cu 20-30 de locuitori trecuți bine de vârstă sportivă.

Cu asemenea „performanțe” politico-economice nu poți convinge pe nimeni că, iată, s-a ivit o nouă Margaret Thatcher dintre cârnații Pleșcoiului de Buzău. Ceva din sminteala României de azi se exprimă foarte lămurit în ceea ce privește o nepermisă confuzie a competențelor, încercându-se a se impune românilor ca legitimitate o figură absolut nelegitimă și neacceptată în oricare țară democratică. Ca și cum priceperea unei etalatoare de modă devine universală: politică, economică, administrativă și (de ce nu ?) chiar metafizică și artistică. Dl Băsescu se pronunță caragialește „ca tot românul, imparțial”, cu un soi de „ascultați-mă pe mine, măi Mitică și Costică”, intrând impenitent în pielea coanei Efimița cu celebra ei replică: „Ei, bobocule, apăi cum le știi dumneata pe toate, mai rar cineva”.

Nimic mai grosolan, mai imoral, mai lipsit de respect pentru cetățean decât să reduci aspirațiile unui popor la o frazeologie de propagandist găunos. Nimic mai ucigător decât să-i propui în fruntea țării o statuie înjumătățită, făcută din lutul aroganței și al trufiei, pregătind, astfel, națiunii o a doua moarte politică după consumarea dictaturii comuniste.

Obsedat de voluptatea ocării conducătorilor USL, dl Băsescu rămâne omul pentru care sudalma statică și discreditarea adversarilor sunt mândre de propria anchiloză, iar implicările sale politice nu se duc dincolo de slugile ce l-au flatat și lingușit cu nerușinare de-alungul celor aproape zece ani de mandat. Acum ni se arată fața adevărată a omului, care, pierzându-și supușii, iubește numai pe aproapele căruia ar dori să-i moară capra cât mai curând. Ar voi ca pedeliștii, sub un nou stindard (cel popular), să-și revină în simțiri, în puteri și din nou la guvernare, inflexibili, poluați și bătuți de vânturi, dar dârji în sărăcirea românilor pentru nevoile și neamul lor de afaceriști veroși. Ne-ar aștepta un nou și desfigurant „Basic instinct” și un „Bal al vampirilor”, reunite sub sceptrul întinat al culpabilităților viscerale și al fatalităților indigeste, oferite cetățenilor drept politică democartică. Păi nu?