Circulaţia rutieră pe drumul naţional 15C a fost reluată pe un singur fir iar traficul greu este restricţionat din cauza porţiunilor de drum surpate ca urmare a viiturilor, a declarat joi, pentru AGERPRES, căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
Drumul naţional este distrus pe o porţiune de 8 kilometri în comuna Bicaz Chei. Această rută face legătura între judeţele Neamţ şi Harghita, prin localităţile Bicaz Chei-Lacu Roşu-Gheorgheni.
Tot ca urmare a viiturilor produse noaptea trecută, comuna Dămuc a rămas în întregime fără energie electrică. Şi satul Ivaneş, din comuna Bicaz Chei, se află în aceeaşi situaţie.
De asemenea, 400 de gospodării din comuna Dămuc sunt izolate din cauza drumurilor şi podurilor rupte de viituri.
În comuna Bicaz Chei au fost inundate circa 800 de gospodării.
Din primele estimări, cantitatea de precipitaţii a ajuns la 60 de litri pe metru pătrat în circa o oră şi jumătate. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.