Doi morţi şi trei răniţi grav este bilanţul exploziei produse vineri, în jurul orei 15,00, la societatea ‘New Star’ din localitatea Nechit, comuna Borleşti, care are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului şi fabricarea cherestelei.
‘A fost o explozie la un cazan de abur de la un uscător de cherestea. În urma deflagraţiei au decedat două persoane iar trei sunt rănite grav şi au fost transportate la spitalul judeţean cu arsuri grave. Nu ştim încă motivele care au condus la explozie’, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Mihai Archip.
La societatea ‘New Star’ Borleşti lucrează peste 100 de angajaţi. Firma este situată pe drumul care duce spre Mănăstirea Nechit şi este izolată de gospodăriile oamenilor.
La faţa locului sunt aşteptate echipe de anchetatori de la Parchetul Neamţ şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.
‘Incidentul a fost anunţat la 112. Este vorba de o explozie la o fabrică de cherestea, în urma căreia ar fi decedat două persoane. Pentru că explozia nu a fost urmată de incendiu nu s-a intervenit cu echipajele ISU. Ştim că la faţa locului au plecat trei echipaje de ambulanţă şi un echipaj SMURD’, a declarat, pentru AGERPRES, căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. AGERPRES
Lasă un răspuns