Tirgocneanul Neculai Draganuta, care este si presedintele Asociatiei de Backgammon Draganuta din Tirgu Ocna, este incontestabil cel mai bun jucator roman de backgammon din ultimii ani. Dovada stau zecile de trofee, plachete si diplome cistigate la turneele organizate atit in tara, cit si in strainatate. Dupa ce a devenit campion european in 2001 la Nova Gorica (Slovenia), Draganuta a devenit unul dintre rivalii de temut ai marilor jucatori de backgammon din lume. Dupa ce in 2008 s-a impus in turneele internationale de la Seefeld (Austria) si Nova Gorica, in acest an, Neculai Draganuta a repurtat alte victorii in trei mari competitii internationale. Astfel, la turneul Nordic Open Backgammon desfasurat la Helsingor in Danemarca (9-13 aprilie), la care au participat cei mai valorosi jucatori din peste 20 de tari ale lumii, jucatorul roman a cistigat locul I la categoria Intermediate, dupa ce l-a invins in finala pe principalul candidat la podium, danezul Ole Jochumsen. La nici doua zile de la incheierea competitiei, a urmat Campionatul European de Backgammon care a avut loc la Velden, in Austria (15-19 aprilie). Aici, Neculai Draganuta, a ajuns pina in smifinalele Diviziei Campionilor si a cistigat detasat turneul One Point, iar partenera sa de joc si de viata, Rodica Pacuraru, a devenit vicecampioana europeana la categoria Intermediate. La ultimul turneu la care a participat in acest an, cel de la Meribel (Franta), in perioada 10-13 decembrie, Draganuta, a devenit cel mai rapid jucator al turneului. Acesta a cistigat la categoria Blitz, concurs de mare rapiditate, care a insemnat o mutare la fiecare zece secunde pe parcursul a doua minute de joc. Neculai Draganuta, a fost declarat in 2008 jucatorul cu cele mai multe victorii pe tablourile de joc si este ultimul roman cistigator al unui campionat european (2001), dupa titlurile obtinute in 1992 si 1994 de Ion Ressu, nepotul marelui pictor, Camil Ressu. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns