~2 min lectură 7 comentarii

Negocieri eșuate! Primăria Bacău nu s-a înțeles cu Transport Public privind achiziționarea firmei de transport în comun

Gabi MIHAI

Negocierile privind achiziționarea de către Municipiul Bacău a societății Transport Public SA au eșuat. Deținătorii pachetului majoritar de acțiuni, moștenitorii fostului primar Dumitru Sechelariu, au solicitat 2 milioane și un euro, o sumă pe care reprezentanții administrației locale o consideră prea mare. Ca urmare, negocierile au fost întrerupte.

Din partea municipiului s-a constituit o comisie de negociere, formată din mai mulți consilieri locali, care s-au întâlnit între 27 decembrie și 27 ianuarie, de mai multe ori, cu acționarii majoritari ai TP, care dețin peste 70% din acțiuni și cei minoritari, care au circa 10 procente.

La ultima rundă de negocieri, familia Sechelariu a avansat o sumă de 2.000.001 euro, condiționată de vânzarea terenului de pe strada Narciselor. Suma a fost considerată prea mare de membrii comisiei Consiliului Local, care, având în vedere situația economică a Transport Public SA, dar și starea patrimoniului și datoriile de circa 10 milioane de lei ale companiei, au refuzat oferta.

În continuare, municipalitatea va merge pe varianta stabilită inițial de a delega serviciul de transport în comun în urma unei licitații. Acest lucru va trebui să se întâmple înainte de 17 decembrie 2023, dată după care nu mai poate fi prelungit contractul cu societatea Transport Public SA.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. H
    Ham ham
    24 februarie 2023, 11:53
    0

    Haha , alt comision pierdut.După ce inițial Viziteu blama Transportul public SA ulterior și-a dat seama că e bună și reclama în autobuze.Chiar și un comision de pe urma achiziției terenului negociat intens de C.P . era bun…țeapă….
    Vizi,loc pentru viitorul depou ai găsit?
    Merge și o chirie…haha

  2. J
    Jpeg
    24 februarie 2023, 11:57
    0

    BMW ul ăla nou e pe curent?E de la firma care aduce autobuzele electrice?

  3. g
    gigi
    24 februarie 2023, 13:45
    0

    esuat esti tu si prietenii tai adusi langa

  4. V
    Veteranul
    24 februarie 2023, 16:30
    0

    Sa vezi tu distractie cand va expira contractul cu Transport Public. Nu e exclus ca firma lui Sechelariu sa „traga frana” pe masura ce termenul se apropie. Ideea este ca transportul public in Bacau va deveni o mare problema chiar daca se va face contract cu un alt transportator. Varianta cu infiintarea unei companii noi care sa tina de primarie este un scenariu de SF. Pacatul originar a fost cumpararea acestei companii de catre familia Sechelariu. Ar fi fost normal ca aceasta companie sa apartina primariei asa cum se intampla in majoritatea oraselor tarii.

    1. G
      Gafiuc Gafiuc Emanuiel cristian
      25 februarie 2023, 10:24 răspuns pentru @Veteranul
      0

      Acea firma a fost a primariei, ilegal sau nu, majoritatea actiunilor a ajuns la Sechelariu, cum au ajuns multe spatii din Bacau pe numele lui, acuma aproape toate ar trebui casate, deci cel mai bine ar fi ca primaria prin fonduri europene sa ia autobuze noi, sa infiinteze o firma a primariei noua si gata.

  5. C
    Cetatean
    24 februarie 2023, 21:16
    0

    Mai,istetilor! Cetatenii au nevoie de autobuz ca sa ajunga la timp la serviciu sau la scoala. Nu toti ne luam masini ca voi. Chiar nu mai aveti nicio rusine? Ati transformat orasul in ceva de nedescris. Bacau va ajunge egal cu Podu-Turcului in ritmul asta.

  6. L
    Lili
    25 februarie 2023, 10:12
    0

    Nu o sa se faca nimic in municipiul Bacău atata timp cat salariați din primarie si consilierii locali sunt niște neprofesionisti, isi urmaresc propriile intetese, are si primarul vina lui dar angajatii ii pun bete in roate. Primarul Viziteu ii lasă sa faca ce vor.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.