~2 min lectură 0 comentarii

Nemţii beau din ce în ce mai puţină bere

Redacția Ziarul de Bacău

Consumului de bere în Germania a scăzut şi în 2010 comparativ cu 2009, continuând o tendinţă care a început în urmă cu un deceniu, a anunţat, joi, Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite AFP.

Potrivit Destatis, producătorii şi distribuitorii de bere din Germania au vândut anul trecut o cantitate de 98,3 de milioane de hectolitri de bere, cu 1,7 % (sau 1,7 milioane hectolitri) mai puţin decât în 2009. În timp ce vânzările pe piaţa internă s-au situat la 83,4 milioane hectolitri, cu 2,9% mai puţin decât în 2009, în schimb exporturile au crescut cu 5,9% în ritm anual până la 14,9 milioane hectolitri.

Aproape trei sferturi din exporturile de bere germană (11 milioane hectrolitri, în creştere cu 2,6%) au fost destinate în 2010 ţărilor din Uniuea Europeană, însă cea mai puternică creştere (17,7%) s-a înregistrat în cazul vânzărilor către ţările terţe.

În interiorul Germaniei, landul în care s-a băut cea mai mare cantitate de bere în 2010 a fost Renania de Nord – Westfalia (24,7% din total), urmat de landul Bavaria (21,9%).

Scăderea cu 2,9% a consumului de bere în Germania înregistrată în 2010 vine după o scădere de 2,1% în 2009. Consumul de bere al germanilor a scăzut constant după 1999, o excepţie notabilă fiind anul 2006, când Germania a găzduit Cupa mondială la fotbal, ceea ce a condus la creşterea acestui consum. La nivel mondial, Germania se situează pe locul secund în termeni de consum de bere pe cap de locuitor, după Cehia. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.