Nepotul lui Truțulescu

Florentin RADU

Copiii, când sunt foarte mici, visează să se facă medic, macaragiu, senator, tractorist, cosmonaut, actor, fotbalist sau primar. Alții au ales din prima să viseze că vor deveni polițiști. Dorințe născute probabil din desenele animate sau pur și simplu din discuțiile nevinovate purtate între ei la joacă sau la grădiniță. Nu știu, poate că în mintea lor încă necoaptă polițistul este văzut ca un om de treabă, care se luptă din răsputeri cu bandiții sau care îi apără pe oamenii de rând de nu știu ce pericole. Un fel de Zorro, ușor modificat, updatat la realitățile prezentului.

Ca să ajungi, însă, polițist este nevoie de ceva timp, de restricții, probabil și de umilințe, încredințat fiind că la școlile de profil încă mai activează unele cadre cu puține grade cărora le face plăcere să își bată joc de imberbii aspiranți la viața în uniformă. Admir într-un fel decizia celor care au ales milităria, ca sa zic așa. Atât doar. Pentru că, de foarte multe ori, i-am cunoscut pe polițiști în ipostaze care nu le-a făcut în niciun caz onoare, niic lor, nici breslei. Nu vorbesc despre polițiștii abia ieșiți din școală, cu figuri copilărești, întâlniți pe străzile din România, care au o atitudine extrem de arogantă, cu gesturi care trădează această poziție ușor superioară celor din trafic. La urma urmei, polițistul este suveran pe străzile unde e trimis să facă ordine. Mă gândesc însă cu dezamăgire la aceia care nu au înțeles rolul lor în societate și care, încercând să adune mai mulți bani la teșcherea, se apucă să facă tot felul de găinării.

Bunăoară, individul care, polițist fiind, a fost prins făcând contrabandă cu țigări. E drept că afacerea este bănoasă, însă dacă se face la nivel mare, ca acela al fostului colonel SPP Truțulescu, de acum vreo 15 ani, de pe Aeroportul Militar Otopeni. Pentru că, într-adevăr, Gheorghe Truțulescu, unul dintre cele mai enigmatice personaje postdecembriste, stă bine-merci, după doar cinci ani de pușcărie, într-un superb conac din Buzău. Am fi tentați să credem că polițistul nostru a copiat exemplul Truțulescu, în ideea în care a adunat ceva „euroi” pe care să-i aibă când o ieși de la răcoare peste câțiva ani.

Numai că mai tânărul nostru personaj nu s-a abținut să facă și alte manevre neortodoxe, procurorii acuzându-l și de trafic de persoane, tâlhărie și șantaj, și nu de azi de ieri, ci de doi ani, într-o grupare bine organizată. Eeee, abia cum se schimbă situația. La fel și perspectiva, căci dacă judecătorii îl vor găsi vinovat, omulețul va sta închis mai mult decât ar fi luat pentru contrabandă cu țigări. Dacă în cazul celorlalți colegi de infracțiune activitatea reprezenta singurul mijloc de trai, neavând ocupație și nici alte venituri – situație deloc justificabilă – polițistului nu-i pot găsi nicio circumstanță atenuantă. Nu mă întreb dacă polițistul era fumător, altfel avocatul lui ar cere atenuante la infracțiunea cu țigări, ci doar sunt curios ce vor copiii de azi să se mai facă atunci când vor deveni maturi, polițiști sau contrabandiști?