Marti, pe fluxurile de stiri economice a sosit o informatie ce parea imposibila pentru mediul economic mizer din Romania. Mastodontul comercial Metro a fost declarat, de catre un tribunal, in insolventa (primul pas teoretic inainte de faliment)! Intr-o tara unde legile sint respectate de toti actorii, indiferent de cifrele lor de afaceri, o astfel de sentinta nu ar fi mirat pe cineva. La noi, insa, prima intrebare care a venit de la sine a fost „cine a declansat procedura?”… Am aflat cu totii ca un producator de oua, Toneli, a avut curajul sa-i dea in judecata pe cei de la Metro si sa le ceara plata imediata a unei datorii de 50 de mii de euro, adica echivalentul pretului unui autoturism cu care se plimba orice pitifelnic din conducerea acestui mare lant comercial. Asta dovedeste nesimtirea care se inregistreaza la nivelul „celor mari”. Nu ne inchipuim ca a ramas Metro cu „punguta” goala si nu poate plati un „mizilic” de 50 de mii de euro. De fapt, nu vrea. Adresele venite din partea unui producator oarecare au fost tratate cu indiferenta pe sistemul „daca nu-ti convine, nu-ti mai preiau marfa!”. Nu stiu ce parere au patronii din Germania, insa pina acum nu au avut vreo reactie oficiala. De altfel, incep sa am mari indoieli cu privire la onestitatea diversilor „investitori germani” care au preluat si alte domenii de interes public din Romania si isi bat joc de clienti si de tara asta…
Toneli, probabil, este doar unul dintre miile de mici intreprinzatori care au suportat, ani la rind, aroganta si mitocania reprezentantilor marilor distribuitori de pe piata romaneasca. Pentru a-si incasa banii, acesti oameni se umiliesc, zi de zi, pe la usile „investitorilor straini” si accepta cele mai defavorabile conditii de colaborare. Nu doar in domeniul de activitate al celor de la Metro se inregistreaza aceste anomalii. Discutind cu tineri intreprinzatori din Bacau am auzit sute de povesti similare. Stiu un furnizor de utilaje si scule profesionale pentru constructii care s-a bucurat ca a primit o comanda consistenta din partea unei firme mari (si cu pretentii) din acest judet. A livrat la termen reperele solicitate si a asteptat onorarea facturii. Constructorul bacauan a uitat sa vireze sumele, preferind sa-si faca marile afaceri pe banii unor mici sereleuri care-i vindusere diverse marfuri. Plictisit de insistentele creditorilor, le-a propus un barter: in loc de bani, le-a dat beton! Astfel, amicul meu, vreme de vreo doi ani, a vindut beton cu „cifa” (sub pretul pietei) celor care isi construiau cite un acaret. Habar n-avea de un astfel de comert si a pierdut vreun sfert din suma initiala. Constructorul datornic s-a ales si cu utilaje noi, si cu marfa vinduta fara vreun efort… Barterul, la romani, este cea mai mizerabila forma de nesimtire in afacerile practicate de firmele mari, care au relatii si care cred ca nu poate indrazni cineva sa le sicaneze prin tribunale. De aceea, cazul Toneli este un inceput de drum care da sperante celor ce vor sa actioneze intr-un mediu economic onest, cu reguli egale pentru toti partenerii.
Problema celor de la Metro, in acest moment, nu este firma Toneli. Unii ar putea spune ca o datorie de 50 de mii de euro se va achita in 30 de secunde. Numai ca nu se mai poate face o asemenea tranzactie. Conform sentintei, intr-o luna si jumatate, TOTI CREDITORII trebuie sa-si inregistreze creantele. Apoi, intr-un termen foarte scurt, Metro – monitorizat de un judecator sindic – va trebui sa achite toate sumele restante. Unii vorbesc de zeci de mii de facturi restante… O avalansa de „plati la minut” va duce la o nevoie crescuta de lichiditati. Sumele ar trebui sa vina din cresterea vinzarilor (indiferent de calitatea si termenele de valabilitate ale marfurilor expuse). Numai ca intreg scandalul a stricat imaginea acestui comerciant si exista posibilitatea ca furnizorii importanti sa suspende contractele si multi dintre clientii obisnuiti sa aiba retineri in a se mai aproviziona de la Metro. Criza de lichiditate poate pune presiune pe preturile de la rafturi si astfel sa vedem cum se lanseaza sute de „oferte speciale” menite sa ascunda o reala lichidare de stocuri. Toate astea sint in avantajul populatiei. Poate nu-i rau ca vor mai scadea unele preturi, ca prea o luasera razna…
Ramine, totusi, „precedentul Toneli”. Mi-ar placea sa aud ca din ce in ce mai multi intreprinzatori mici se vor adresa instantelor pentru a-i obliga pe nesimtitii cu cifre de afaceri de miliarde sa-si plateasca datoriile. Se pare ca in mediul economic romanesc (populat de prea multi „tunari”) se poate face ordine doar cu… portarelul.
Lasă un răspuns