Un nevăzător băcăuan a fost la un pas de a fi evacuat din apartamentul în care locuiește din cauză că acumulase datorii de proporții la întreținere. Din fericire, cu sprijinul Tribunalului și al Direcției de Dialog, Familie și Solidaritate Socială (DDFSS), bătrînul a rămas pe loc și chiar a reușit să plătească mare parte din bani fără a muri de foame.
Petre Hanganu, în vîrstă de 58 de ani, a fost mereu un om care nu s-a lăsat doborît de soarta adesea nedreaptă. Deși este nevăzător încă din copilărie, el a urmat totuși o școală specială pentru confecționeri și a lucrat la cooperativă. S-a căsătorit și a obținut un apartament cu chirie de la primărie. Locuiește acolo de mult timp împreună cu soția, avînd acum 63 de ani, care a fost, din păcate, prea bolnăvicioasă ca să-i poată oferi copii. Deși nu le-a fost tare ușor, amîndoi suferinzi și pensionați timpuriu, s-au descurcat cu banii pînă prin 2002.
„Atunci au început necazurile, căci soția a avut o tumoră ce trebuia operată. A fost pentru prima oară cînd am cerut un ajutor financiar de 20 de milioane de lei de la direcția de muncă. Ni l-au dat, și astfel am trecut de hopul ăsta” ne-a povestit Petre Hanganu. Calvarul acestei familii însă nu se terminase. Un an mai tîrziu, cei doi bătrîni acumulaseră, din cauza lipsurilor și a sumelor considerabile cheltuite cu doctorii, peste 35 de milioane datorii la chiria și întreținerea locuinței. „Nu știam ce să mai facem, cum să plătim din pensiile noastre de două milioane împreună. Primăria de atunci ne-a dat în judecată pentru a ne scoate din casă. Eram disperați” a continuat omul. În ciuda situației aparent fără ieșire, omul a mers în instanță pentru a-și apăra drepturile. În cele din urmă, datorită statutului de nevăzător și a unor calcule inexacte privind datoriile, curtea de judecată a permis familiei Hanganu să rămînă în apartament, cu condiția plății, încet-încet, a banilor datorați. „Recent, direcția de muncă ne-a mai ajutat cu încă o sumă, din care am reușit să plătim parțial datoriile și să ne luăm medicamentele trebuincioase” ne-a mai spus Petre Hanganu.
Oarecum mai liniștit după ce-a traversat cu bine încă o cumpănă din existența sa, omul se tot gîndește cum să scape de pericolul datoriilor la întreținere. Încrezător, se pare, în noua administrație locală, Petre Hanganu a decis să ceară sprijinul primarului proaspăt instalat. „Am fost în audiență la Romeo Stavarache, poate ne ajută cu niște bani să ne punem centrală. Așa am mai scăpa și noi de datorii mari pe care să nu fim în stare să le plătim” și-a exprimat el speranța. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns