Criticul literar şi ziaristul Monica Lovinescu a încetat din viaţă, aseară, la Paris, la vârstă de 85 de ani, după o lungă suferinţă.
Monica Lovinescu a fost fiica criticului Eugen Lovinescu, şi soţia lui Virgil Ierunca.
Ea s-a născut la 19 noiembrie 1923 la Bucureşti, şi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Debutul în viaţa literară l-a făcut în revista Vremea, unde a publicat pentru prima dată cu nuvele şi schiţe.
A făcut critică teatrală la revista Democraţia şi a publicat proză în revista Fundaţiilor Regale.
După instaurarea regimului comunist, în 1947, se refugiază în Franţa, ca bursieră a statului francez, iar în 1948 cere azil politic.
În Franţa colaborează cu mai multe reviste precum „East Europe”, „Kontinent”, „Preuves”, „L’Alternative”, „Les Cahiers de l’Est”, „Temoignages”, „La France Catholique”, unde publică articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă care aservise România.
Este autoarea capitolului despre teatrul românesc din „Histoire du Spectacle” (Encyclopedie de la Pleiade, Gallimard). Traduce cărţi româneşti sub pseudonimele Monique Saint-Come şi Claude Pascal. Colaborează la revistele româneşti din exil: „Luceafărul”, „Caiete de dor”, „Fiinţa românească”, „Ethos”, „Contrapunct”, „Dialog”, „Agora”.
Din anul 1951 şi până în1974, colaborează la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană.
Începând din anii ’60, colaborează la Radio Europa Liberă unde avea două emisiuni săptămânale: „Actualitatea culturală românească” şi „Teze şi Antiteze la Paris”, care au avut o puternică influenţă în viaţa culturală a României, privată de informaţii asupra evenimentelor culturale şi politice din occident.
O parte din cronicile literare Radio, difuzate de Monica Lovinescu, au apărut în volumul Unde scurte.
Lasă un răspuns