Generos, echilibrat, acceptabil. Cam așa a caracterizat, în cîteva cuvinte, inspectorul școlar de limba și literatura română Doina Marinov conținutul subiectelor pe care le-au avut de rezolvat cei 540 de absolvenți de liceu care s-au prezentat, ieri, la prima probă scrisă din cadrul celei de a doua sesiuni din acest an a examenului de bacalaureat. Pe scurt, candidații au avut de analizat un text din Nichita Stănescu, de făcut o scrisoare și de realizat un eseu, făcînd referire la o operă literară studiată. „Cred că toți candidații care au parcurs materia pe care au avut-o de pregătit pentru acest examen vor putea obține măcar o notă de trecere”, a mai fost de părere inspectorul Doina Marinov. Nu același lucru par să îl fi gîndit o bună parte din candidații care s-au prezentat ieri la examen. Simiona Ursu Leonte, de la Grupul Școlar Agricol Hemeiuși, a fost de părere că subiectele au fost accesibile pentru toți candidații, însă Loredana Cojocariu, de la Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu” din Moinești, ne-a mărturisit că o bună parte din candidații cu care se afla împreună în sala de examen au rămas mult timp cu foile de examen aproape goale. „Nu prea păreau să știe mare lucru. Păcat! Subiectele mi s-au părut mult mai ușoare decît în vară”, ne-a mai spus tînăra din Moinești. Apatia manifestată de mulți dintre candidați în timpul examenului a fost remarcată și de inspectorul școlar general Radu Ababei, în timpul raidului pe care l-a făcut în cursul zilei de ieri în centrele de examinare din județ. „La cît de mult scriau pe foile de examen, nu cred că vor lua note prea mari”, a concluzionat Radu Ababei. Nici prezența candidaților nu a mai fost tot atît de bună ca în sesiunea din vară. Absenteismul la această primă probă a Bacalaureatului de toamnă a atins un procent de cinci la sută din totalul candidaților înscriși în concurs.
Bac-ul i-a cam încurcat pe oneșteni
Proba scrisă la Limba și Literatura Română s-a dovedit a fi, din nou,
o piedică pentru absolvenții oneșteni. La centrul de examinare de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, primii dintre cei 60 de concurenți au ieșit din sălile de examinare în jurul orei 12,10, puțin dezamăgiți pentru că, deși subiectele păreau identice cu cele de la sesiunea din vară, au fost ceva mai dificile. „Visam la o notă de 7, poate 8, dar acum sper cu neliniște doar la o notă de 5”, ne-a declarat una dintre concurente, Ioana Tănase. Subiectul principal, „Romanul de tip obiectiv / subiectiv”, nu a mai creat confuzii, însă, analizarea unor versuri din poezia „Clar de inimă”, de Nichita Stănescu, și redactarea unei scrisori prin folosirea unor cuvinte date i-a pus în încurcătură pe
candidați. în privința înscrierii în învățămîntul superior după acest
examen, doar cîțiva candidați se gîndesc, cu scepticism, la vreo
facultate cu frecvență redusă. (Elena SOLOMON, Ion MORARU)i blînd decît cel din vară
Nichita Stănescu deschide probele scrise la Bac
• no
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.