Incidentele par a deveni o obișnuință în campionatul județean, categoria „Onoare”. După bătaia arbitrului la Berzunți lasată cu suspendarea terenului din localitate și, ulterior, retragerae echipei, scandalul din partida Brighthouse Bacău – Cartier CFR Bacău, dumnică a venit rîndul celor de la Willy II Bacău să-și iasă din pepeni. Mai exact, patronul Vasile Păun este acuzat de arbitrul Dumitru Harja că l-ar fi „altoit”, motiv pentru care l-a și eliminat de pe teren. „în minutul 53, în momentul în care i-am arătat cartonașul roșu lui Ariton, domnul Păun a venit la mine și a început să mă lovească cu piciorul și cu pumnii. Am vrut să opresc jocul, dar, în timnp ce mă îndreptam spre vestiare, domnul Păun a reintrat pe teren și mi-a pus mîna în gît amenințîndu-mă că, dacă nu continui jocul, mă bate pînă mă omoară. ânțeleg că domnul Păun este un om influent, dar nu se poate să se comporte astfel, mai ales că nu este la prima abatere de acest fel”, ne-a declarat arbitrul Dumitru Harja. Tot roșu au văzut în fața ochilor Ariton, de la gazde, dar și Samoilă, de la oaspeți, adică de la aceeași Cartier CFR Bacău. Contactat telefonic, Vasile Păun nu a negat incidentul, dar a ținut să aducă cîteva lămuri. „E adevărat că i-am cerut socoteală arbitrului, dar ar trebui să vedeți cum arată piciorul meu. Dacă nu aveam apărători, cred că la ora asta eram în spital cu piciorul rupt, iar arbitrul nu a acordat nimic. Poate că nu am reacționat în cel mai potrivit mod, dar ar trebui ca și arbitri să puțin mai mult respect pentru cei care chiar vor să joace fotbal, pentru că nu le-am cerut să țină cu noi sau să ne împingă de la spate, ci doar să fluiere corect. Oricum, la sfîrșit mi-am cerut scuze”, ne-a declarat patronul de la Willy. Altfel, în ciuda întîmplărilor în cauză, Willy II s-a impus categoric în fața celor de la Cartier CFR Bacău, în timp ce Inter Onești nu a avut nici o problemă în a-și apropia victoria în partida cu Royal Plopana. Rezultatele complete ale etapei: Inter Onești – Rayal Plopana 3-1, Siretul Prăjești – Radio Galbeni 3-0, Brighthouse Bacău – AS Negri 6-0, Willy II Bacău – Cartier CFR Bacău 8-3, AS Berzunți – Inter Traian 0-3, AS Mărgineni – Juventus Sarata 3-0. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.