Programul de dezvoltare al Bacăului pentru următorii patru ani al viceprimarului Dragoș Ștefan, candidatul PMP la Primăria Bacău, conține măsuri concrete pentru susținerea învățământului băcăuan.
„Așa după cum se știe deja, în mandatul de viceprimar am avut în grijă direcția de învățământ, un domeniu sensibil și atât de important, pentru că vorbim despre viitorul nostru, care sunt copiii. Or, acestora, la fel ca și cadrelor didactice, avem obligația de a le asigura condiții mai bune pentru ca procesul educațional să decurgă bine. De aceea, am susținut în acești ani modernizarea claselor pregătitoare și dotarea lor cu tot ce trebuie pentru un start bun la învățătură și a claselor a V-a, program care s-a extins ulterior, cu același scop”, a declarat Dragoș Ștefan. De aceea, în mandatul său de primar acest program va continua.
Pe de altă parte, candidatul PMP și-a asumat pentru prima dată în ultimii zece ani, începerea unui program de modernizare a claselor de grădiniță. Cu 900 de mii de lei anual, 32 de clase de grădiniță vor fi refăcute complet, începând cu pătuțuri noi și saltele, și continuând cu o curățenie generală și dotare acolo unde este necesar. Acest program multianual va permite ca toate cele 16 grădinițe cu program prelungit să fie modernizate cât mai curând.
„Încă din perioada când eram consilier local și ulterior, m-am preocupat să creăm cât mai multe locuri în creșe. Pentru mine este importantă susținerea părinților care lucrează. De aceea și în următorii patru ani mă voi asigura că se vor construi grădinițe și creșe la Colegiul N.V.Karpen și la Școala Georgeta și Mircea Cancicov, acolo unde au început deja demersurile necesare, fiind în diverse faze, de proiectare sau licitație. Deasemenea, voi duce la bun sfârșit un proiect pe care eu l-am început dar actualul primar l-a ținut la sertar, amenajarea a 4 grupe de creșă la Grădinița 27. Soluții sunt, trebuie doar să ai curaj să ți le asumi”, a completat Dragoș Ștefan.
Tot pentru copii, în curtea unităților de învățământ se vor amenaja terenuri de sport sintetice. Accesul după programul de școală va fi liber pentru toți cei care doresc să își mențină sănătatea.
În luna aprilie, viceprimarul Dragoș Ștefan a solicitat Consiliului Local Bacău să aprobe achiziția a 600 de tablete și abonamente de internet pentru elevii din familii defavorizate. Propunerea NU a trecut de votul consilierilor PSD și PNL.
Singurul candidat care spune clar ca vrea sa ajute educatia copiilor nostri…felicitari…
Adevaru e ca Stefan e cam singurul care a luat contact cu cetatenii in ultimii 4 ani!!!
Si chiar a incercat sa faca ceva pentru oras. Asa ca are votul meu.
Mai este mult pana departe. Gargara electorala nu ne ajuta cu nimic.
Nu se vad rezultatele activitatii lui in cei patru ani in care a fost viceprimar.
In februarie 2019 se laudau ca au inceput lucrarile la gradinita de la NV Karpen care ar trebui sa fie gata in mai 2021. Acum spune ca este in faza de proiectare. Cand mintit?
De plans ca babele pentru neputinta sunt multi in stare si nu stiu daca incaseaza o caruta de bani lunar.
Cat despre scoli priviti ce AU FACUT alti edili (si sunt de la sate nu de la oras) si chiar si din Moldova !!
https://ziare.com/scoala/invatamant/masuri-speciale-la-scoala-smart-din-ciugud-sistem-de-recunoastere-faciala-care-poate-lua-temperatura-si-detecteaza-lipsa-mastii-1630231
https://adevarul.ro/locale/botosani/cum-arata-cea-mai-moderna-scoala-tara-sala-clasa-baie-proprie-dus-1_5f6a32165163ec4271388c3a/index.html