Am avut o sinceră admirație pentru felul în care, la începutul anilor ’90, sindicatele se afirmau pe scena politico-socială și chiar economică a țării. Era o perioadă tulbure, atunci se putea cam orice, toată lumea dorea mai mult și, comparativ cu ce a fost până în 1990, chiar se și putea obține. Forța unei organizații conta enorm, nici autoritățile nu puteau interveni decât în cazuri extreme, cum au fost celebrele mineriade, în care liderii de sindicat au jucat și ei un rol mare.
Un lider de sindicat din tagma automobiliștilor, om format înainte de 1990, își declara pentru un ziar local regretul pentru forța pe care un sindicat o avea în comunism. Dacă un salariat avea o problemă la serviciu și se adresa directorului de întreprindere, era însoțit de președintele sindicatului și altfel decurgea întrevederea. Și era numai un exemplu.
De ce i-am admirat pe liderii sindicatelor postdecembrieste, când se știe câte s-au spus despre ei, câte au făcut unii și alții și în ce anchete și procese răsunătoare au ajuns? Nu pe aceștia i-am admirat, ci pe alții, nu pe unul sau altul anume, ci pe el, „liderul de sindicat”, omul care avea puterea să mobilizeze masele, să le scoată, dacă era nevoie, în stradă, să blocheze cu oamenii lui drumuri naționale sau căi ferate. Multe dintre actele de acest fel nu mi-au fost pe plac, pe altele le-am îndreptățit, cunoscându-le cauzele, deși le vedeam abuzive din anumite puncte de vedere, mai ales că sindicatul în sine nu reprezenta decât interesele unui grup, ale unei mici comunități de salariați dintr-o fabrică sau dintr-un domeniu. La unele dintre aceste acțiuni se aliau și alte sindicate însă, iar câte una dintre cauzele care duceau la proteste de amploare devenea de interes național. Am văzut, atunci, forța unor federații sindicale, iar pe liderii ajunși în vârful lor i-am văzut „vedete” la televizor.
Pentru a scăpa, într-un fel, de presiunea socială venită din această direcție, guvernanții și legiutorii au înființat celebrele comisii de dialog social. Structuri la toate nivelurile. Dar, cu timpul, vocea sindicatelor în asemenea organisme, ca în mult mai multe alte comitete și comiții, a slăbit. Aproape până la anulare. Și, de unde un director de întreprindere sau de instituție ori chiar un patron simțea că îl strânge de spate când se implicau în acțiuni sindicatele, acum parcă nimeni nu se mai sinchisește. De ce? Poate tocmai din cauza celor care ar trebui să vegheze la mersul bun al democrației sociale, poate chiar din cauza acelor lideri de sindicat îmbuibați în funcții guvernamentale sau parlamentare ori chiar în multe alte avantaje, de cele mai multe ori materiale. Poate și pentru că nici sindicaliștii nu mai sunt ce au fost, adică o masă enormă de salariați, din multe întreprinderi și instituții, acum spulberată de interesele de grup și individuale ale unora despre care încă nu se știu multe ori se știu dar încă nu se pot spune.
Mi-am adus aminte de toate acestea acum circa două săptămâni, când, la Onești, la celebra întreprindere Uton, am văzut „concediați tehnic” oameniii care cereau salariile pe ultimele trei luni și care amenințau și cu o grevă colectivă a foamei. Dar și când am văzut, tot acolo, în rafinărie, 600 de salariați trimiși în „șomaj tehnic” pentru șase săptămâni, adică o parte dintre cei care cu ani în urmă în asemenea situații blocau căile de comunicații și nu plecau de acolo decât cu revendicările satisfăcute.
bucur a zis
Articol plangacios scris in amintirea vremurilor cand clasa muncitoare ne ducea pe toti fortat in paradis. Liderul de sindicat este reprezentantul celor care vor ca statul sa le dea salariu bun pentru a sta la serviciu si apoi a primi sute de salarii compensatorii pentru ca nu-i asa statul trebuie sa le dea. De ce sa le dea ? Simplu, pentru ca au semnat condica si au „produs” lucruri de care nimeni nu mai are nevoie. Uite, eu nu mai vreau sa dau bani la stat pentru ca sindicatul sa blocheze un drum.
iar conceptul de democratie sociala este cancerul care a nenorocit toata tara. Pensii speciale, pensionare la 50 de ani, pensionare pe caz de boala mincinoasa, functionari birocrati, armata care freaca menta, muncitorii care au furat totce se poate fura, parlamentari hoti, politisti spagari cam asta e democratie sociala.