Nici un laborator din Bacău nu face analize pentru depistarea bolnavilor de trichineloză

Redacția Ziarul de Bacău

• laboratorul Direcției de Sănătate Publică, singurul care făcea această investigație, nu-și mai poate permite să cumpere trusele necesare acestor analize

Criza financiară din sistemul sanitar capătă de la un an la altul forme înspăimîntătoare. Pentru că sînt prea scumpe și nu sînt suportate din banii Ministerului Sănătății, unele materiale sanitare cu ajutorul cărora unitatea care răspunde de sănătatea întregului județ ar putea depista boli grave, lipsesc cu desăvîrșire. Faptul că în plin sezon al sacrificării porcilor și consumului frecvent de astfel de carne, laboratorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) nu poate efectua investigațiile care pot depista un pacient bolnav de trichineloză poate părea incredibil. Cu toate acestea, fenomenul există! De la Ignat și pînă acum, nici unuia dintre cei patru suspecți de trichineloză internați în secția de Boli Contagioase a Spitalului Județean nu i s-a putu efectua analiza specifică, pe baza căreia diagnosticul provizoriu să fie infirmat sau confirmat.

Spre norocul lor, trei dintre pacienți sînt liniștiți că nu suferă de trichineloză. „Infestarea cu trichinela poate avea simptome asemănătoare unei viroze sau unei enterocolite, motiv pentru care numai reacția specifică de laborator poate indica cu exactitate diagnosticul. În perioada Crăciunului și Revelionului, pericolul acestei boli este crescut, iar pacienții care ne-au declarat că au mîncat carne de porc neverificată veterinar se pot număra ușor printre suspecți. Trei dintre pacienții pe care i-am suspectat pînă acum, i-am infirmat într-o oarecare măsură, pentru că alte analize de laborator, după care ne mai putem ghida, au avut valori aproape de normal”, ne-a declarat dr. Valerica Stan, șefa secției de Boli Infecțioase din Spitalul Județean.

Pentru celălalt pacient, un băcăuan care a declarat că în ultimul timp a consumat carne de porc în foarte multe locuri, nici acum medicii nu pot spune clar dacă este sau nu bolnav de trichineloză. „La acest pacient, valorile analizelor sînt la limită și el acuză dureri musculare, caracteristice închistării larvelor de trichinela. Îl tratăm ca și cum ar avea această boală, pentru că medicamentele împotriva parazitului nu sînt periculoase. Este, însă, umiltor pentru noi, ca medici, că nu-i putem spune clar de ce boală suferă. Toată această încurcătură a pornit de la faptul că laboratorul Direcției de Sănătate Publică, singurul care lucra aceste analize, nu mai are trusele speciale acestei investigații”, a continuat doctorița Stan. Situația nu este deloc asemănătoare cu cea ivită la finele anului trecut, cînd, din cauza unei licitații naționale desfășurate mai tîrziu decît ar fi trebuit de Ministerul Sănătății pentru trusele de hepatită, 300 de băcăuani suspecți de această boală nu aveau confirmarea din partea unui medic. Acum problema este una strict financiară. Nefiind o boală care să fie tratată pe baza unui program finanțat de Ministerul Sănătății, trichineloza se investiga benevol de specialiștii DSP. Mai precis, spitalul deconta pentru o astfel de analiză 60.000 de lei, dar DSP se îngrijea să cumpere trusele necesare acestui tip de investigație.

„O trusă pentru depistarea trichinelozei conține 96 de teste, care nu pot fi lucrate decît toate odată, nu pe rînd. Cum trichineloza este o boală sezonieră, iar numărul suspecților dintr-un an nu depășește 20 de persoane, achiziționarea acestor truse era mult prea costisitoare pentru noi. O astfel de trusă costă cîteva zeci de milioane, iar termenul său de garanție este de numai un an. Din motive strict financiare, de un an, DSP nu a mai cumpărat astfel de truse, dar probele pacienților pot fi trimise la Institutul de Igienă din Iași, care face analize pentru toată Moldova. Pentru ei se justifică cumpărarea unor astfel de truse”, ne-a declarat dr. Marin Buștuc, director adjunct al DSP. Avantajoasă din punct de vedere financiar pentru DSP, varianta trimiterii la Iași a probelor prelevate de la bolnavii suspecți de trichineloză este greu de suportat financiar de Spitalul Județean, care trebuie să plătească institutului ieșean 200.000 de lei, și nu 60.000 de lei, ca pînă acum. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.