Guvernul României a aprobat, în şedinţa de mercuri, 31 august 2011, la propunerea MDRT, unele măsuri pentru modificarea Codului fiscal, cu impact asupra turismului.
Potrivit noului Cod fiscal, cota de impozit pentru clădirile cu destinaţie turistică care nu funcţionează în decursul unui an calendaristic va fi de minumum 5% din valoarea de inventar a clădirii. O astfel de măsură, care să oblige proprietarii structurilor de cazare să facă investiţii în aceste imobile şi să le introducă în circuitul turistic, a fost cerută de ministrul Elena Udrea încă din anul 2009.
O altă decizie care să ajute la prelungirea sezonului turistic pe litoral este aceea de a reduce cu 50% impozitul pe clădirile şi terenurile situate pe litoralul Mării Negre, deţinute de persoane juridice şi folosite în scop turistic pentru o perioadă de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic.
Totodată, pentru şederea într-o unitate de cazare, consiliul local va institui o taxă hotelieră de 1% din valoarea totală a cazării pentru fiecare zi de sejur a turistului.
Lasă un răspuns