Potrivit deciziei directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), privind acordarea drepturilor la pachet si vizita pentru persoanele aflate in detentie, incepind de astazi, 1 noiembrie, vizitarea minorilor aflati in custodia Centrului de Reeducare Tirgu Ocna de catre membrii familiei, apartinatori legali sau alte persoane se va efectua pe baza unei programari prealabile.
Programarea vizitelor se va putea face cu cel putin 48 de ore inainte de data prezentarii, persoana care solicita programarea avind obligatia sa-si decline identitatea si calitatea si sa raspunda concis la intrebarile personalului centrului. La fixarea datei de efectuare a vizitei, solicitantul va comunica persoanei desemnate sa efectueze programarea numele, adresa, seria actului de identitate, precum
si numarul de telefon la care poate fi contactat. Prezentarea vizitatorilor la punctul de control acces se va face cu minimum 15 minute inainte de ora programata, pentru verificarea identitatii si
indeplinirea formalitatilor de acces. „Prin aplicarea noilor reglementari legale, care au fost aduse atit la cunostinta minorilor, cit si a familiilor acestora, se urmareste cresterea timpului destinat acordarii
dreptului la vizita, diminuarea timpului de asteptare al vizitatorilor si fluidizarea accesului in spatiile destinate acordarii dreptului la vizita”, a declarat inspector principal de penitenciare Nicoleta Triandafil, purtatorul de cuvint al Centrului de Reeducare Tirgu Ocna. Solicitarea programarii se poate face la nr.de telefon 0234/344.434 – int.168 sau 102 – in fiecare zi a saptaminii – intre orele 8.00-15.00, prin e-mail la adresa de pe site-ul centrului, sau direct la sediul institutiei din Tirgu
Ocna, str.Tisesti nr.137, in fiecare zi a saptaminii, intre orele 8.00-15.00. In situatia in care solicitarea depaseste posibilitatile de acordare la pachet si vizita, se vor comunica solicitantului data
si intervalele orare pentru care se poate programa. (Romulus Dan BUSNEA)
Noi reglementari privind acordarea unor drepturi minorilor internati la Tirgu Ocna
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.