La Sala Mare a Prefecturii Bacău a avut loc sâmbătă, de la ora 13.00, ceremonia de înmânare a certificatelor doveditoare pentru alegerilor parlamentare din 9 decembrie. Noii aleși ai județului, însoțiți de colegi și prieteni au venit să își ridice actele. Au fost prezenți la ceremonial primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, subprefectul Dorian Pocovnicu și membrii Biroului Electoral Județean (BEJ) Bacău.
Judecătorul Ovidiu Vasilică Pralea, președintele BEJ Bacău a mulțumit autorităților pentru modul în care au fost organizate alegerile și tuturor celor implicați în procesul electoral. Apoi a trecut la înmânarea certificatelor. S-a început în ordinea colegiilor la Camera Deputaților, apoi a urmat Senatul. Au fost și parlamentari absenți, certificatele lor fiind ridicate de reprezentanți. De la PSD au lipsit Iulian Iancu, Damian Drăghici și Dan Tătaru, iar de la liberali a lipsit Dragoș Luchian. La fel, nu a fost prezent nici un reprezentat de la PP-DD, certificatele lor fiind ridicate de Paul Valerian Timofte.
În urma alegerilor generale din 9 decembrie județul Bacău are 18 parlamentari, 13 deputați și cinci senatori: Nicu Marcu (USL), Cosmin Necula (USL), Lucian Ciubotaru (USL), Lucian Șova (USL), Viorica Marcu (USL), Ioan Melinte (PP-DD), Constantin Avram (USL), Valerian Vreme (ARD), Ionel Palăr (USL), Miron Smarandache (PP-DD), Iulian Iancu (USL), Viorel Hrebenciuc (USL), Gabriel Vlase (USL) – la Camera Deputaților și Dragoș Luchian (USL), Vasile Nistor (USL), Dan Tătaru (USL), Damian Drăghici (USL) și Marcel Bujor (PP-DD) la Senat.
vivian a zis
Să fie sănătoși! Spr să lucreze în folosul cetățeanului!
Alegator a zis
Faptele lor (pozitive pt BACAU) sper sa fie vazute, nu este neaparat sa fie, in prim plan, chipul dumnealor.