~2 min lectură 2 comentarii

Noii subprefecți ai județului Bacău au depus jurământul. Ivancea: „Voi fi un partener de dialog permanent”

Redacția Ziarul de Bacău

Vineri, la CAEX, sediul provizoriu al Prefecturii, a avut loc ceremonia de învestire a noilor subprefecți ai județului Bacău. Valentin Ivancea și Olimpiu Tulpan, ambii de la PSD, au depus jurământul în fața reprezentanților Guvernului României. Noul prefect, Andreea Negru (USR) a depus jurământul în urmă cu câteva săptămâni.

Valentin Ivancea a mai ocupat funcțiile de prefect și subprefect și cea de președinte al Consiliului Județean Bacău. Olimpiu Tulpan a fost coordonator județean în cadrul Registrului Auto Român Bacău.

Prefectul județului, Andreea Negru, le-a mulțumit foștilor subprefecți, Emilia Gal și Gabriel-Stănică Lupu, pentru buna colaborare avută, spunându-le, totodată, „Bun venit celor doi colegi”. Negru și-a exprimat convingerea că va colabora cu succes pentru realizarea proiectelor instituției.

„Revin în Prefectura Bacău, în calitate de subprefect, cu determinarea de a continua munca în sprijinul comunității noastre și al județului în care m-am născut. Transmit un mesaj ferm către primarii din județul Bacău: voi fi un partener de dialog permanent și un sprijin real, rapid și eficient pentru soluționarea problemelor care țin de competența instituției Prefectului. Îmi propun o colaborare strânsă și eficientă cu doamna prefect Andreea Negru și cu domnul subprefect Olimpiu Tulpan, formând o echipă unită, dedicată interesului public și bunei funcționări a administrației județene. Intreaga experiență administrativă acumulată de-a lungul anilor o voi folosi pentru a aduce un surplus de echilibru, seriozitate și profesionalism în activitatea instituției. Mulțumesc organizației PSD Bacău pentru încrederea și susținerea oferită, precum și tuturor celor care cred în mine și în ceea ce putem construi împreună pentru binele băcăuanilor” a transmis subprefectul Valentin Ivancea.

Subprefectul Olimpiu Adrian Tulpan a subliniat faptul că administrația este despre oameni, despre siguranță și viitor, iar rezultatele durabile se obțin prin munca în echipă și respect reciproc.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Petrica
    31 octombrie 2025, 16:20
    0

    Fiul primarului PSD Tulpan are o declarație de avere interesanta.

  2. A
    A decis mai marele
    1 noiembrie 2025, 19:49
    0

    Acum ca USR si PSD au facut o super-alianță in Consiliul local au pus-o si de-o uniune la Prefectură. Si a iesit un PUS de toată frumusetea la Bacau. Si cu un Vizitiu care va asculta sfinteste de mai marele judetului

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.