Normalitatea românească

Dan PERȘA

Anii ’90 au fost unii în care se repeta deseori, sau măcar se spera: gata, am intrat în normalitate! Dar această intrare în normalitate era doar una aparentă, fiind o raportare la o societate în care majoritatea întîmplărilor, fenomenelor, lucrurilor erau aberante. Privind azi în jur, impresia e că nimic nu a intrat în normalitate, ci doar că ne-am obijnuit cu anormalitatea în așa măsură, încît ea a devenit standard. Ce s-a îmbunătățit cît de cît e nivelul de trai, asta raportat la mijlocul anilor 90, cînd o leafa se cifra la circa 40-50 de dolari. Acum cîștigurile sunt sensibil mai mari, ceea ce nu înseamnă că sunt și suficiente pentru a trăi bine, ci doar că oamenii nu sunt chiar muritori de foame. În rest însă, societatea românească s-a așezat într-un soi de autoînșelare amestecată cu minciună conștientă, fapt ce nu are nici o relevanță pentru majoritate, ci doar pentru diferite mici grupuri care, prin minciună, își adjudecă, oare ce altceva, dacă nu un dram de pseudo-putere, care la ce să ducă, dacă nu la buzunare ceva mai pline. Colo vezi cum Turcescu tună și fulgeră împotriva lui Orban, nu însă pe temeiul modului în care acesta administrează activitatea unui minister, ci pentru modul în care a administrat un accident rutier. Chiar dacă, în acest context, Cristian Tudor Popescu își păstrează luciditatea, imaginea presei românești nu are cum să nu-și știrbească imaginea. Dar minciunile au contaminat de fapt întreaga societate românească, ele nu există doar în politică și în jurul politicii. S-au născut și în jurul culturii și fenomenelor culturale, se practică și în asociațiile obștești – aproape că nu există domeniu de activitate în care să nu se mintă. Iar asta o fac de multe ori chiar și oameni bine intenționați, care cred în ce spun, doar că au pierdut contactul direct cu realitatea. Și l-au pierdut pentru că spun „minciuni” într-un domeniu părăsit după 89 pentru a face altceva, dar și-au păstrat autoritatea în acel domeniu și nu se pot abține să nu dicteze, să nu determine întîmplările și fenomenele. De fapt, se pare că, la ora actuală, acesta e „normalitatea”. Una în care minciunile sunt la ordinea zilei și ele, minciunile, se nasc din discrepanța ce există între lumea „bătrînilor”, care se văd în rolul de patriarhi și lumea dinamică a tinerilor, care este una manipulată. E destul de clar pentru că mine că acel prim exemplu de inadecvare la realitate, și care îl priveșe pe Robert Turcescu, nu e cauzat de lipsa de inteligență sau discernamînt a tînărului. Ci, de faptul că în spatele său există o mașinărie a „bătrînilor”, fără de care Turcescu ar fi un nimeni. Și nu pentru că nu ar fi el un ziarist capabil și nu ar putea să răzbată într-o lume normală. Dar noi trăim într-o cu totul alt fel de lume, iar talentul său, angajarea sa, energia, inteligența, ar putea să nu mai valoreze mîine două parale chioare, în caz că vreunul dintre „patriarhi” ar spune: gata, bre, cu ăsta, afară cu el!Turcescu, nu e cauzat de lipsa de inteligență sau discernamînt a tînărului. Ci,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!