In Duminica Floriilor, cea mai importanta sarbatoare care vesteste Pastele, la Moinesti, a avut loc un eveniment cu o conotatie spirituala aparte. Pacientii si angajatii Spitalului Municipal de Urgenta din localitate, dar si cetatenii urbei, s-au bucurat deopotriva, de inaugurarea si sfintirea noului lacas al bisericii, construit in preajma spitalului. La eveniment au mai participat, un sobor de 10 preoti, reprezentanti ai autoritatilor si institutiilor locale, alte oficialitati, printre care s-au numarat presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea, directorul APIA Ioan Melinte, deputatul liberal Ionel Palar, alti politicieni. Slujba de sfintire a fost oficiata de PS Ioachim Bacauanul, arhireu-vicar al Episcopiei Romanului, care a apreciat aceasta noua realizare a spitalului moinestean, menita a vindeca sufletele celor suferinzi. „Biserica a devenit acum, in primul rind prin dorinta si eforturile salariatilor spitalului nostru, un spatiu spiritual care poate fi folosit de cei in suferinta pentru rugaciune, reculegere si refacere spirituala, sub indrumarea preotului bisericii, Gheorghe Turcu. As dori sa mentionez pe acesta cale, ca noi am invitat cu acest prilej, pe toti cei care intr-un fel sau altul si-au adus un aport la ridicarea bisericii si ca participarea lor, nu poate fi considerata ca o actiune de politizare a acestui eveniment religios”, a declarat si dr. Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal Moinesti. Bisericuta din lemn a spitalului din Moinesti, a fost construita de o firma specializa din Baia Mare, cu aportul anagajatilor spitalului, autoritatilor locale si a sponsorilor, iar investitia totala se ridica la peste 6 miliarde de lei vechi.
Romulus Dan Busnea
Lasă un răspuns