Laura HUIBAN
Elevii nu vor mai avea voie să-și filmeze profesorii sau colegii în incinta instituției de învățămînt. Noul proiect al Legii învățămîntului Preuniversitar, lansat spre dezbatere luni, la București, interzice „utilizarea în incinta unității/instituției de învățămînt a oricăror mijloace de înregistrare audio-video în timpul programului școlar”. Este exceptată de la lege aparatuta destinată procesului instructiv -educativ și asigurării siguranței în perimetrul instituției de învățămînt. Școlile și colegiile băcăuane au devenit „vedete” pe internet în ultimul an, pe site-ul YouTube fiind postate mai multe filmulețe ai căror „actori” sînt elevi și cadre didactice din instituțiile de învățămînt din Bacău. Petreceri, filmulețe haioase, dar și bătăi crunte sau alte acțiuni distructive, filmate cu telefonul sau cu cameră foto, au arătat fenomenele „underground” din școala băcăuană. Unii profesori se declară chiar terorizați de ideea de a fi filmați pe ascuns de elevii care și-au descoperit veleități de regizori. „Le-am spus elevilor că mă deranjează și că nu vreau să prind pe vreunul că face așa ceva. Cum să se filmeze? E foarte bine că se interzice”, a replicat Teodor Ungureanu, profesor al Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău, care a aflat de la noi că este prezent pe YouTube, într-un montaj realizat din fotografii făcute în timpul orei.
Filmare cu urmări la Colegiul „Anghel Saligny”
Celebru pe YouTube a devenit filmul cu o bătaie între elevi ai Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău. Chiar dacă sînt voci care au spus că bătăușele au „acționat” atît de agresiv tocmai pentru că erau filmate, dezvăluirea incidentului a provocat și măsuri coercitive, care, altfel, poate, nu s-ar fi aplicat. Asistența, formată din 12 elevi, s-a trezit cu nota la purtare scăzută cu două puncte. Elevii care au filmat au avut nota scăzută între 4 și 6, iar bătăușa s-a ales cu nota doi la purtare. „Decizia de a interzice aceste filmări este chiar normală. Poate așa ne mai educăm să nu mai intrăm pe din dos în sufletul unui om. Un elev trebuie învățat să-și asume responsabilități. Măsurile se puteau lua și fără ca acest incident să se filmeze”, a declarat Adrian Fuioagă, director al Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”. Interdicția este deocamdată în proiect. Dacă aceasta se va aplica și care vor fi pedepsele pentru cel care o încalcă se va afla abia la începutul anului viitor.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.