Noua stagiune muzicala: Criza sau nu, lumea danseaza cu frenezie

Zguduita periodic de crize devastatoare, lumea americii dansa cu frenezie pe muzica de jazz a negrilor din New Orleans si se delecta cu marele spectacole de revista, extaziata de ritmurile indracite sau de incitantele acrobatii dansante ale Elisabethei Duncan, iar mai apoi ale lui Fred Astaire si Ginger Rogers. Nu-i de mirare ca un compozitor de talia lui George Gershwin reuseste sa realizeze o apoteoza de jazz cu „Porgy and Bess”, cu „Rapsodia albastra” si „Concertul pentru pian si orchestra”. Atmosfera cuceritoare si profund evocatoare a stilului de viata american avea sa traverseze triumfal Europa si sa instaleze definitiv jazzul in cultura batrinului continent. Lucru care nu-i reseste germanului Ernest Krenek cu opera sa „Johny conduce balul”, cu care ambitionase un succes jazzistic rasunator.
Deschiderea noii stagiuni muzicale a Filarmonicii „Mihail Jora” cu trei dintre cele mai celebre lucrari ale lui Gershwin s-a dovedit extrem de inspirata,
navala publicului tinar fiind un semn mai mult decit incurajator. Prestatiile orchestrei, condusa de Radu Postavaru, ca si cea a pianistului Csiky Boldszar, au depasit cele mai optimiste asteptari, rasplatite cu ovatii si aplauze ce pareau a nu se mai termina. Ritmurile de swing, fox, blues, pasajele lirice incintatoare au facut ca publicul sa traiasca din plin si sa admire maiastra sensibilitate a compozitorului, care a facut sa sune pe scena lirica sau simfonica un limbaj specific nord-american. Primul din lume, dupa care insisi titanii simfonismului euro-atlantic (Stravinski, Dvorjak, Rahmaninov, Prokofiev etc.) au preluat cu succes teme din muzica negrilor americani. Mariajul artistic dintre jazz si simfonismul muzical este unul dintre cele mai interesante fenomene produse in epoca noastra. Valsul vienez il stim, este inclus in partituri remarcabile precum „Cavalerul rozelor”, „Simfonia fantastica”, „Simfonia primaverii” etc. Dar printr-un mic efort de memorie ne apare in fata un numar impresionant de opere capitale inspirate din ritmurile foxului si al bluesului in „Istoria soldatului” de Stravinski in „Creatia lumii” de Darius Milhaud, in „Concertino” de Honegger, in „Parada” de Eric Satie, in baletul „Zgirie nori” de John Alden, in drama lirica „Lulu” de Alan Berg si in cite altele.
Ca si lumea contemporana danseaza cu frenezie in perioade de criza o arata concertele rock. Poate ca este o modalitate de a uita sau de a amina disperarile si neputintele. Fie ca arta sa-i ajute pe oameni sa paseasca intro era mai buna, mai optimisti si mai increzatori in ei.

Vasile PRUTEANU