~2 min lectură 0 comentarii

Noul Cod civil, pe înţelesul tuturor

Redacția Ziarul de Bacău

Urmărind unul din scopurile activităţii sale, şi anume  de a veni în sprijinul cetăţenilor în înţelegerea legilor care le guvernează relaţiile sociale, Ministerul Justiţiei lansează site-ul „Noul Cod civil, pe înţelesul tuturor”. Aici veţi putea afla  – prin informare corectă, efectuată într-un limbaj acccesibil – modificările legislative aduse de noul Cod civil o dată cu intrarea lui în vigoare la data de 1 octombrie, moment deosebit de important nu doar pentru viaţa juridică din România, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei, pentru că oamenii sunt beneficiarii adevăraţi ai modernizării regulilor în baza cărora ne organizăm vieţile. Pe acest site veţi putea afla şi care sunt instituţiile din vechiul Cod civil (care datează de la 1864), preluate şi în noua reglementare. 

Este important pentru cetăţean să înţeleagă legea, pentru că în fiecare zi, ceas, minut ia decizii care îi influenţează viaţa. Cu cât este mai bine informat, cu atât mai mult alegerile pe care le face îl pot duce mai aproape de visul său. De aceea, Ministerul Justiţiei şi-a asumat rolul de coordonator al proiectului de transmitere a informaţiilor „pe înţelesul tuturor”, alături de partenerii săi: Uniunea Naţională a Barourilor din România, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Consiliul de Mediere.

Astăzi aflaţi câteva lucruri noi despre testamente, consiliul de familie, divorţ, contracte, dar şi despre unul dintre cele mai frecvente cazuri întâlnite în practică: dobândirea proprietăţii prin accesiune. În perioada următoare, site-ul „Noul Cod civil, pe înţelesul tuturor” va fi completat cu prezentări ale instituţiilor care au suscitat interesul publicului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.