~2 min lectură 2 comentarii

Noul Guvern a preluat sarcina rezolvării problemei Spitalului Municipal din Bacău. Ce spune primarul Cosmin Necula

Redacția Ziarul de Bacău

Sarcina rezolvării problemelor juridice care au blocat înființarea Spitalului de Urgență „Sfânta Maria”, din Spitalul Județean de Urgență și Spitalul Municipal, a fost preluată de noul Guvern.

La începutul acestei săptămâni, a avut loc la Palatul Administrativ o ședință de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății ( dr. Vasile Lucian Pintea – secretar de Stat și dr. Marieta Bărduț – consilier superior în cadrul Direcției Management și Structuri Sanitare), alături de președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, primarul Cosmin Necula, prefectul Liviu Miroșeanu, Alin Năstasă, directorul DSP, Adrian Popa, managerul SJU, și alți membri ai conducerii SJU și CJ.

Discuțiile purtate au evidențiat că Spitalul Municipal Bacău este în faza de proiectare pentru continuarea lucrărilor necesare finalizării Spitalului Municipal, etapă ce se preconizează a se încheia în martie – aprilie 2020, urmând ca, din luna mai a acestui an, SSPM să înceapă execuția lucrărilor.

Totodată, s-a discutat necesitatea promovării unei Hotărâri de Guvern pentru desființarea entității juridice actuale și crearea uneia noi, care să includă spitalul județean și cel municipal sub aceeași persoană juridică, care se va numi Spitalul Județean „Sfânta Maria” – Bacău.

Practic, a precizat primarul Cosmin Necula, pentru funcționarea complementară a Spitalului Municipal cu Spitalul Județean de Urgență mai este nevoie de o Hotărâre de Guvern, pentru emiterea căreia municipalitatea așteaptă de doi ani o decizie la Palatul Victoria.

„Sper ca noua echipă guvernamentală să deblocheze situația și să înțeleagă necesitatea emiterii acestei HG, fără de care holdingul spitalicesc nu va putea funcționa”, a declarat după întâlnirea de lucru primarul Cosmin Necula.

În acest moment, Societatea de Servicii Publice Municipale lucrează la realizarea parcării din fața Spitalului Municipal, unde vor fi amenajate 131 de locuri de parcare, trotuare și căi de acces. Lucrările sunt finanțate de Consiliul Județean Bacău (90%) și Primăria Bacău (10%).

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bla
    16 ianuarie 2020, 05:19
    0

    Moldova are nevoie de un spital regional ! Doar ca , ambitiile politice de la Bucuresti sunt mai presus de interesul pacientilor din Moldova !

  2. g
    gogu
    16 ianuarie 2020, 06:49
    0

    astia taie tot ce mama naibii sa rezolve peneleu vietii? astia inchid nu fac ceva nou. au mai condus si stim ce fac. ati votat cu curu aveti curu! lasa ca va face johanus cu guvernul lui de toate :))))

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.