Catolicii moldoveni
Studiu de etnologie de Florica și Dorinel Ichim
Lucrarea se bazează pe o bibliografie corespunzătoare, care le-a permis autorilor să demonstreze originea românescă a catolicilor, trăitori de secole în partea de răsărit a României, oameni insultați și jigniți în demnitatea lor cu porecla „ceangău”, atribuită de slujitorul catolic de la Delnița-Ciuc, în anul 1781.
Studiul etnologic este meritoriu, deoarece rezolvă în bune condițiuni probleme ca: vechimea așezărilor respective, dinamica populației în cauză, ocupațiile de agricultori și meșteșugari, preocupările lor de a îmbunătăți tehnica folosită în practicarea agriculturii, creșterii vitelor, cultivarea viței de vie și a pomilor, albinăritului, a diverselor activități de prelucrare a produselor obținute. Locuitorii satelor și tîrgurilor moldovenești de credință catolică au fost și sînt de o hărnicie aparte, iar în reușita muncii lor dovedeau inventivitate, optimism, spirit gospodăresc. Organizarea gospodăriei, construirea caselor, mobilarea interioară a camerelor erau practic asemănătoare cu cele ale românilor ortocși, cu care conviețuiau în aceleași localități, întemeiate, în cele mai multe cazuri, de către strămoșii comuni ai neamului românesc, oamenii neolitici, creatori ai vestitei culturi cu nume identic, în urmă cu șapte-opt milenii.
Folosirea unui deosebit de valoros material foto, care pune în evidență evoluția tehnicii, a instalațiilor, a gospodăriilor, a caselor, împodobirea acestora, portul popular românesc, practicarea obiceiurilor și chiar modul de viață al acestora este extrem de utilă pentru cercetătorii în cauză.
Cele 180 de documente fotografice, 139 alb-negru și 41 color, plus prima copertă, cu o anumită abilitate, ar fi permis autorilor să se ferească de capcana întinsă de o anumită parte a istoricilor, care reduc numai la Transilvania spațiul de formare al neamului românesc.
Folclorul, costumul național, asemănător cu cel al dacilor sculptați pe Columna lui Traian, opincile și alte elemente demonstreză originea lor daco-romană, autohtonia și continuitatea lor aproape milenară pe vetrele strămoșești.
Devotamentul lor față de patria română a demonstrat în momentele de cumpănă din trecut și prezent, îi arată ca patrioți români. Aceștia nu sînt decît români ortodocși convertiți la catolicism de către misionarii catolici, trimiși aici de Sfîntul Scaun.
Documentele papale subliniază rolul misionarilor trimiși în Moldova, convertirea „schismaticilor”, nu aducerea credincioșilor din alte părți.
Zold însuși, în partea finală a raportului său privind pretinsa călătorie în Moldova, a scris că a dat binecuvîntarea sa, în Transilvania, tuturor celor ce l-ar fi însoțit în imaginara excursie prin așezările moldovenești. Scrisorile Papei Pius al VI_lea către cei doi Battyany, cardinal primat al Ungariei și episcop al Transilvaniei, refuzul pontifului Romei de a aproba cererile lor privind trimiterea misionarilor maghiari în Moldova, rapoartele prefectului de Iași, Racchi, conving asupra misificării adevărului istoric în această privință.
Concluzia autorilor: „Din prezenta lucrare se desprinde clar ideea că populația catolică din Moldova este de veche tradiție românească, provenind din așezările medievale încă dinainte de descălacat” este corectă, dar este în contrast cu unele afirmații privind venirea majorității lor din Transivania.Catolicii din Moldova n-au cedat presiunilor budapestane și cozilor de topor. Ei merită respectul și admirația cuvenită pentru demnitatea românească. (Prof. dr. Dumitru Zaharia)
Lasă un răspuns