Curtea de Apel Bacău a dat sentința definitivă în dosarul de trafic de droguri în care au fost trimiși în judecată Novac Bărbieru, soția lui și fiica acestora, doi frați turci – șefii a două rețele de trafic de droguri din Bacău și Constanța și alți trei apropiați ai familiei Bărbieru.
Curtea de Apel a casat hotărârea Tribunalului și a diminuat semnificativ pedepsele aplicate de prima instanță, conform noilor coduri în materie penală. Lui Haddad Abdulrahman, turcul care a locuit în casa lui Novac împreună cu fiica minoră a acestuia și care era capul rețelei de trafic din Bacău, i-a fost scăzută pedeapsa de la 7 la 5 ani de închisoare, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri. Pentru aceleași infracțiuni, fratele său, Haddad Abdul El Sitar (șeful rețelei din Constanța) primise o pedeapsă de 5 ani de închisoare, însă instanța superioară i-a redus-o la 4 ani.
În ceea ce-l privește pe Novac Bărbieru, acesta va sta după gratii 4 ani și nu 5 ani cât stabilise Tribunalul. Anina, soția lui Novac Bărbieru, și fiica lor (concubina lui Haddad Abdulrahman) au beneficiat, de asemenea, de diminuarea pedepselor, de la 3 ani, respectiv 2 ani, cu suspendare, la 1 an și șase luni, cu suspendare. Un alt apropiat al familiei Bărbieru, George Mihai Pasașnicu, va sta închis un an și opt luni, iar Claudiu Faraoanu și Felicia Drăghici au primit pedepse cu suspendare, de un an și șase luni.
Mama turcilor, furnizorul de droguri, cercetată într-un dosar separat
Cei opt au fost arestați în octombrie 2012, în urma unui flagrant organizat de procurorii DIICOT. De aprovizionarea cu droguri se ocupa Haddad Abdulrahman, un turc născut în Constanța și care s-a mutat în Bacău, în casa lui Novac Bărbieru, după ce a cunoscut-o pe internet pe fiica minoră a acestuia. Drogurile erau trimise din Grecia, în colete, chiar de mama turcilor, Asan Cadiriș, de 44 de ani, româncă de etnie turcă stabilită în Grecia. Față de aceasta s-a început de mai mult timp urmărirea penală, dar ea nu a putut fi găsită nici la domiciliul din Constanța, nici la cel din Grecia. Procurorii susțin că mama turcilor furniza droguri și celeilalte rețele din Constanța, condusă de El-Sitar. Dacă va fi găsită, Asan Cadiriș va fi judecată într-un dosar separat pentru aceleași infracțiuni.
Lasă un răspuns