~3 min lectură 2 comentarii

Nu a știut că e infracțiune! Angajată MAI Bacău, condamnată pentru că a refuzat testele de alcoolemie

Redacția Ziarul de Bacău

L.L. a fost trimisă în judecată, anul trecut, pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În 2017, aceasta a fost implicată într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. „Inculpata L.L. a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar la unitatea medicală a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, susţin procurorii. La audieri, femeia a declarat că în ziua accidentului, a fost la o colegă de serviciu, unde a băut 2 pahare de şampanie cu alcool. Apoi, s-a urcat la volanul maşinii, aflată în parcarea IPJ Bacău, cu intenţia de a merge spre casă. 

Ghinionul a făcut ca femeia să atingă uşor oglinda unui autoturism parcat. „Ulterior, un echipaj de poliţie i-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, iar datorită faptului că a consumat băuturi alcoolice, a refuzat acest lucru. Totodată, inculpata a mai precizat că a fost condusă la Spitalul Judeţean Bacău în vederea recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, ocazie cu care a refuzat recoltarea, fără a realiza faptul că a săvârşit o infracţiune”, a fost explicaţia asistentei. 

Inculpata, prin avocat, a cerut în instanţă amânarea aplicării pedepsei. Ea a arătat că este angajata Ministerului de Interne şi, doar dacă se amână pedeapsa, ar putea continua activitatea de asistentă medicală. „Inculpata, având ultimul cuvânt, îi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, nu a conştientizat că trebuie să dea acele probe biologice, efectiv a intrat în panică, aşa cum rezultă din cazierul judiciar nu a mai avut probleme cu legea penală”, se arată în sentinţa instanţei. 

„În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatei, instanţa observă că aceasta are vârsta de 39 de ani, este căsătorită, are studii superioare şi lucrează ca asistent medical la CMJ Bacău.” Magistratul de la Judecătoria Bacău a considerat că inculpata nu poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii. Astfel, după reducerea limitelor pedepsei închisorii cu o treime, instanţa a decis condamnarea femeii la pedeapsa de 9 luni închisoare, cu suspendare. Inculpata a fost obligată şi la muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Sentinţa poate fi atacată cu apel.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    C.D.
    21 martie 2019, 08:35
    0

    L.L. te vreau…intre „2 pahare de şampanie cu alcool”. Te astept la minister…

  2. J
    Jona
    21 martie 2019, 13:18
    0

    Inca una care habar nu are de codul rutier, e doar una din sutele de soferi care conduc masinile ca pe caruta prin oras. Ce este curios este ca altii pentru aceeasi fapta au primit o pedeapsa mai mare si cu executare, ceea ca confirma inca o data modul haotic in care functioneaza justitia din Romania.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.