Nici un consilier județean nu și-a depus raportul de activitate
Nici unul dintre consilierii județeni băcăuani nu și-a depus raportul de activitate, deși au, prin lege, această obligație. Ultima ședință de Consiliul Județean a avut loc săptămîna trecută, dar nici un ales nu a venit să dea explicații asupra rodului muncii lui pentru comunitate. „Nu a fost depus nici un raport de activitate, pînă acum. Legea nu prevede sancțiuni, ci ține de moralitatea fiecărui consilier județean, care știe că, printre atribuții, se numără și prezentarea raportului de activitate”, ne-a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Consilierii județeni își vor putea prezenta realizările la începutul lunii ianurie, odată cu președintele CJ Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.