Viorica Stoica, procuror la Parchetul General al României, la Biroul de anchete speciale din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică, și-a depus candidatura pentru funcția de procuror general în Bacău. Viorica Stoica, băcăuancă prin adopție după ce s-a căsătorit cu Gheorghe Stoica, un procuror la fosta secție a Parchetului Militar din Bacău, a fost unul dintre cei mai mediatizați procurori din România. Asta, după ce a izbuncnit în presă scandalul privind dosarul fraudelor în alegeri, pe care îl instrumenta. Ea l-a acuzat public pe Ilie Botoș, procurorul general al României, că i-a luat abuziv dosarul, după ce-a aflat că vrea să-l ancheteze pe președintele României, Traian Băsescu, unul dintre autorii plîngerii. Cazul, care a ținut zile la rînd capul de afiș al ziarelor, a scos la iveală că, de fapt, Ilie Botoș i-a luat dosarul subordonatei sale după ce a aflat că aceasta se autoinvitase să-l audieze pe președinte la Palatul Cotroceni, în loc să-l cheme la parchet, așa cum ar fi fost normal. în plus, tot presa a mai relatat că Viorica Stoica, alături de alți magistrați, ar fi urmăriți penal pentru favorizare a infractorului, pe motiv ca ar fi mușamalizat un dosar în care este inculpat omul de afaceri Ștefan Riza. Scandalul s-a finalizat cu o cerere din partea Vioricăi Stoica, adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin care cerea să-i fie apărată reputația profesională. La mijlocul acestei luni, președintele CSM, judecătorul Dan Lupașcu, a anunțat că inspecția în cazul ei s-a finalizat, urmînd ca raportul să fie făcut public în zilele următoare.
Viorica Stoica are un singur contracandidat în persoana procurorului Gabriela Isăcescu, cea care a ținut interimatul la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău, după ce Vasile Alixandri, fostul șef, s-a transferat ca judecător la înalta Curte de Casație și Justiție din București. Concursul a început sîmbătă și se va finaliza astăzi. Rezultatele vor fi făcute publice peste cîteva zile. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.