Vasile PRUTEANU
La sfîrșitul anului trecut s-au împlinit 20 de ani de cînd o tînără formație muzicală a venit „în lume” fulminant, obținînd încă de la debut un premiu internațional, care, prin faimă și prestigiu, avea să uimească întreaga critică muzicală românească. Formația se numea „Syrinx” și activa la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău. Evoluția ei în Anglia avea sa fie caracterizată de presa din Albion ca fiind „de o perfecțiune strălucitoare”. Ca să ajungi la perfecțiune în materie de interpretare muzicală, e nevoie de efort îndelungat de concentrare, studiu intens, încredere și credința în arta căreia i te-ai dăruit. Să nu uităm că această anevoință are în vedere, pe lîngă talent, vreo patru sute de mușchi și un auz fără cusur. Imaginați-vă ce potrivire de caracter și de atitudine sînt necesare pentru un grup de muzicieni constituiți într-o formație de performanță! Ei bine, am avut privilegiul de a mă afla de nenumarate ori în preajma Syrinxului, care în scurt timp, și-a căpătat o notorietate incredibilă pentru autoritățile locale, nevoite fie să ignore formația (din necunoașterea acestei arte) , fie să o lase în bătaia vîntului, fără sprijin material. La urma, urmei, cui îi trebuia o „orchestră” care nu cînta la nunți sau la petreceri tovărășești, ci pe un podium de concert, în prezenta cîtorva zeci (fie și sute) de inițiați?
Pentru mulți oameni atmosfera (dacă nu ostilă, cel puțin dezinteresată) ar fi condus la un eșec, la un naufragiu dureros și descurajant. Nu și pentru cei trei muzicieni ai Syrinxului – Dorel Baicu, Dorin Gliga și Pavel Ionescu – care au făcut din numele Syrinx un renume. Pentru a-și apropia succesul, Trio Syrinx a ales calea cea mai rapidă, dar și cea mai rar distribuită: premii la concursuri internaționale de mare prestigiu. Pe banii lor (Doamne, ce greu se obțineau acum două decenii!), au plecat în Anglia, la Langollen, cu instrumente destul de rudimentare. Erau oarecum speriați.Cum să te confrunți cu muzicieni din întreaga lume cu un oboi, un flaut și un fagot bune mai degrabă pentru piese de muzeu. Știau, însă, că pot realiza un concert de o distincție stilistică greu de egalat, cu o muzicalitate vie și elegantă și cu o înțelegere profundă a partiturilor asumate în repertoriu. Surpriza a fost enormă: „Premiul I”, însoțit de simpatia mai multor întreprinzători din domeniul concertistic.
Urmarea luarilor cuceriți a fost o invitație la un alt concurs internațional, de data aceasta la Ancona, în Italia. Un alt premiu încununa și aici eforturile de imaginație, fantezie și sinceritate interpretativă, Syrinxul fiind aplaudat îndelung pentru virtuozitatea lui torențială, pentru expansiunea în expresie și echilibru dinamic al muzicii redate. Au urmat alte și alte premii și concerte internaționale, care i-au creat formației o aură de învingător. Și-a constituit un repertoriu propriu, s-a aplecat cu răbdare asupra partiturilor și a pornit pe căi personale în cunoașterea artistică, fascinînd publicul prin elevația inspirației și rafinamentul restituirii unor pagini muzicale considerate de mulți critici ca fiind depășite, departe de năzuințele lumii contemporane. Au fost, astfel, restituite circuitului cultural minunate partituri de Teleman, Corelli, Pergolesi, Galuppi, Quantz, Mondeville, Prowo, Cuperin, Loeillet, Salieri și Stamitz. Le-au fost, apoi, alăturate compoziții ale lui J.S. Bach, Mozart, Handel, Vivaldi, Haydn, apoi cele ale creatorilor români, între care Ștefan Niculescu, Liviu Danceanu, Ulpiu Vlad, Viorel Munteanu. Cu un repertoriu de asemenea întindere, Syrinxul a avut marea îndrăzneală să se înscrie la renumitul concurs de la Stressa-Italia, patronat de firma japoneza Yamaha. Ca să vă faceți o imagine cît mai apropiată despre anvergura concursului, amintim că, la Stressa s-au reunit peste 2.000 de interpreți de pe toate continentele, fiecare cu speranțele și credințele lui. Syrinxul a cucerit „Premiul I absolut” la toate categoriile de vîrstă. Au urmat serii de concerte entuziasmante, lansarea primei ediții a Festivalului internațional „Zilele muzicii contemporane” de la Bacău, apoi despărțirea de Dorin Gliga și cooptarea lui Adrian Petrescu sau Marius Miu, încît Syrinxul a devenit una dintre cele mai galonate formații muzicale românești.
Dacă va întrebați, cumva, ce aduc nou artiștii băcăuani în domeniul interpretării, vă pot spune că, prin modul degajat de a exprima esența muzicii, Syrinxul dovedește, de pildă, cît de apropiați pot fi precalsicii de contemporani. Proporția și echilibrul tuturor acelor factori inefabili care fac muzica ridică, în viziunea Syrinxului, semnificația la nivelul cel mai înalt al redării instrumentale, cu măiestrite nuanțări, sinceritate de accent, elan spontan, forță și imaginație. Acestea sînt doar cîteva dintre calitățile necesare afirmării unei formații în domeniul performanței. Ori, Syrinxul este printre puținele formații camerale românești capabile să demonstreze că muzica preclasică, clasică, romantică, serialistă sau de ubicuitate nu este nicidecum paralela cu contemporaneitatea, ci foarte actuală și emoționantă. Au mai încercat și alții, dar, vorba francezului, „după dv.nu se poate”.
Pentru prestigiul de care se bucură și pentru talentul risipit cu generozitate timp de două decenii, Trio Syrinx ar fi meritat o aniversare pe măsură. Aceasta n-a mai avut loc, întrucît și azi, ca și acum 20 de ani, nimeni nu s-a gîndit la asta.
Lasă un răspuns