Scandalul iscat, în iunie, între Consiliul Județean (CJ) și personalul Centrului de Educație Integrată (CEI), avînd ca obiect sediul unității din strada Henri Coandă din municipiul Bacău, rămîne deschis, în ciuda încercării abile de aplanare făcute ieri de mai-marii județului. în urmă cu două luni, CJ hotărîse trecerea clădirii din domeniul public în cel privat și mutarea fostei grădinițe speciale în alt spațiu. Decizia a fost contestată vehement de personalul CEI, care a acuzat CJ că trece, astfel, peste legea învățămîntului. Mai mult, a mai spus conducerea centrului, schimbarea sediului ar separa grupele copiilor normali de cele speciale, anulîndu-se chiar obiectul de activitate al instituției. în plus, am mai aflat de la cadrele didactice, clădirea a fost vizitată, în repetate rînduri, de reprezentanții unei societăți comerciale, ceea ce le-a făcut pe profesoare să bănuiască faptul că CJ dorește modificarea destinației imobilului. „înstrăinarea ori schimbarea destinației pentru bunurile din baza materială a învățămîntului fără aviz de la ministrul educației reprezintă infracțiune pedepsită după legea penală. Actele de înstrăinarea ori schimbarea destinației acestor bunuri fără avizul ministerului sînt nule”, a argumentat directorul CEI, Daniela Fetcu.
Luată la întrebări cu privire la starea de fapt, șefa direcției de buget-finanțe CJ, Olga Hăineală, a susținut menținerea deciziei de trecere din domeniul public în cel privat a clădirii, dar nu și evacuarea unității către alt sediu, recunoscînd, în orice caz, că nu există vreun aviz de la ministru. „Copiii de la CEI vor începe anul școlar în spațiul actual. Noi nu ne cramponăm de acea clădire. Am vrut să le dăm un sediu mai bun, dar nu au vrut. Cît despre inspectorul școlar general Radu Ababei, care a semnat împreună cu noi protocolul de mutare și apoi l-a contestat, noi credem că a fost dezinformat”, a comentat ea.
Personalul care-și desfășoară activitatea în mult rîvnita clădire nu s-a arătat cîtuși de puțin impresionat de spusele Olgăi Hăineală. „CJ a luat o decizie ilegală și așteptăm revocarea ei. în caz contrar, ne-am hotărît să mergem în instanță. Afirmațiile făcute de ei sînt doar vorbe și nu hîrtii”, a declarat Daniela Fetcu. (Alin LEANCĂ)t, noi credem că a fost dezinformat”, a comentat ea.
Personalul care-și desfășoară activitatea
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.