Incurcaturi, rasturnari de situatii, personaje caricaturale, umor, acestea sint citeva dintre elementele unei seri pline de haz pe care o veti petrece daca veti decide sa vizionati spectacolul „Napoleon era fata”, de Sica Alexandrescu, pe care Teatrul Municipal „Bacovia” l-a programat duminica, 13 mai, de la ora 19.00. Spectacolul, o adaptare dupa o farsa americana, oglindeste relatiile de cuplu in lumea contemporana invadata de parveniti si vipuri create de televiziuni. „E un spectacol menit sa descreteasca fruntile, o farsa, o piesa scrisa dupa regulile comediei, cu quiproquo-uri, cu incurcaturi, cu rasturnari de situatie, adaptata de marele om de teatru, cu stiinta scenei si a jocului actorului, Sica Alexandrescu”, a declarat regizorul Andrei Mihalache. Din distributie fac parte actorii Nina Ionescu (Ketty), Cristian Todica (William), Alina Simionescu (Maggie), Bogdan Buzdugan (Jimmy), Firuta Apetrei (Miss Petinckton), Anca Bucsa (Maud), Stefan Alexiu (Henry/politistul) si Stefan Ionescu (Zoe/John). Scenografia este semnata de Cristina Ciobanu. (Laura H.)
Lasă un răspuns