O femeie din Onești, județul Bacău, este pasagerul cu numărul 2.000.000 de pe Aeroportul din Iași. Femeia, care a zburat pentru prima dată cu avionul, a sosit din direcţia Basel, cu un avion al companiei Wizz Air, iar vestea a primit-o chiar în timpul zborului, scrie news.ro.
După debarcare, pasagera a fost premiată, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Judeţean, ai Aeroportului şi ai companiei aeriene. Ea a primit de o companie aeriană un voucher în valoare de 100 de euro, pe care aceasta îl va putea folosi în noi călătorii, iar din partea unui hotel un voucher pentru mai multe servicii, în valoare de 500 de lei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că pentru al doilea an consecutiv Aeroportul Iaşi atinge traficul de două milioane de pasageri.
La rândul său, directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, a spus că este optimist că numărul de pasageri va creşte în următorii ani.
Expertinorice a zis
Pai asta inseamna aeroport mare. Zboruri multez destinatii multe, servicii. E adevarat, canci tren urban iar parcarea e pe pamant, nu pe apa. De asta pana si cei din Onesti prefera sa zboare din / spre Iasi. Lasa, „capitala regionala” are aeroporturi legate prin autostrada: Brasov si Sibiu.