Un bărbat din județul Neamț riscă să stea după gratii doi ani pentru că a încercat să fraierească o firmă din Bacău. În perioada 24 august – 13 septembrie 2001, Dan Roman, în calitate de administrator al firmei Daro Construct SRL din Piatra Neamț, a achiziționat mărfuri în valoare de 455,6 milioane de lei de la societatea Rus Trans din Bacău. După o perioadă, bărbatul a emis șapte file CEC către Rus Trans, cec-uri necompletate cu data, locul emiterii și valoarea acestora, deși avea cunoștință despre instituirea interdicției bancare. Filele cec au fost introduse de Rus Trans în termen la bancă, însă plata acestora a fost refuzată deoarece contul era gol. A fost sesizată Poliția, care a făcut cercetări și a întocmit pe numele lui Dan Roman un dosar penal pentru înșelăciune. În faza de urmărire penală, Roman a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și a precizat că a achitat firmei 60 de milioane de lei din datorie. Polițiștii au dispus aplicarea sechestrului asiguratoriu asupra unui teren și a unui apartament de trei camere, bunurile fiind evaluate la 500 de milioane de lei. După judecarea procesului penal, administratorul Dan Roman a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru infracțiunile săvîrșite și obligat să plătească datoria și dobînzile aferente în valoare de 563 de milioane de lei. Nemulțumit de hotărîrea instanței, Roman a depus o cerere de recurs prin care invocă o serie de motive care l-ar împiedica să-și execute pedeapsa într-un penitenciar. „Soția mea este medic, iar eu sînt absolvent al Facultății de Construcții din Iași. Sînt foarte bolnav și în prezent sufăr de o depresie psihică cu tendințe de suicid, astfel că nu aș suporta un regim de detenție”, se arăta în cererea către instanță. În acest caz, instanțele de judecată vor trebui să decidă dacă nemțeanul va executa sau nu pedeapsa privativă de libertate. (M.B.)
Lasă un răspuns