Rezultatul licitației în urma căreia a fost atribuit serviciul de salubritate din Bacău a fost contestat. Societatea Salprest SA din Cluj Napoca a depus o contestație la Primăria Bacău, în care pune la îndoială alegerea făcută de comisia de licitație a salubrității.
Practic, după ședința de consiliu local din 23 iunie, cînd s-a votat raportul comisiei și a fost validat operatorul salubrității pe următorii cinci ani, fiecare firmă participantă a primit o înștiințare cu hotărîrea consiliului. Pe 30 iunie, aproape toate firmele au confirmat primirea hotărîrii. De la acea dată, firmele aveau cinci zile la dispoziție să depună contestație. Pe 5 iulie, firma Salprest din Cluj a cerut Primăriei Bacău să-i furnizeze o copie a raportului de evaluare. Pe 8 iulie, unul dintre reprezentanții firmei Salprest a depus la registratura Primăriei Bacău o contestație. Salprest contestă în primul rînd alegerea făcută de comisie, care nu satisface, spun reprezentanții acesteia, criteriile de selecție. Ei mai spun că în caietul de sarcini, comisia nu a stabilit o scală cu care să măsoare importanța criteriilor de selecție a ofertelor. în plus, reprezentanții Salprest mai susțin că solvabilitatea ofertanților a fost tratată superficial. Adică, unele firme participante nu s-ar încadra în baremul financiar stabilit în caietul de sarcini. Tot ei susțin că au fost depunctați nejustificat la capitolele „Protecția Mediului” și „Resurse umane”.
Contestația firmei Salprest a fost adusă în atenția Consiliului Local Bacău și s-a desemnat o comisie de soluționare, ce îi are în componență pe Petru Plăcintă, Dorin Vieriu și Roxana Mironescu, ca președinte. în termen de 10 zile, cei trei vor trebui să analizeze contestația și să le ofere un răspuns contestatarilor.
Ieri, la Primăria Bacău a mai venit o contestație din partea SC Rer Ecologic Buzău. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.