O firmă din Tîrgu Jiu a lansat zilele trecute o ofertă de cumpărare pentru Uton Onești. SC Siatra Prod SRL a făcut această ofertă pe piața de capital. Societatea din orașul minerilor dorește să achiziționeze 49,9% din acțiunile Uton, în vederea obținerii unei poziții de control. Oferta este intermediată de societatea de valori mobiliare Unicapital și se va derula pînă pe 20 noiembrie 2002. Prețul de ofertă este de 21.000 de lei/acțiune.
Nu este prima dată cînd Uton este ținta unei oferte de cumpărare. Firma din Onești are un capital social de 20.864.480.000 de lei, divizat în acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 de lei. Obiectul de activitate constă în proiectarea, producerea și comercializarea în țară și în străinătate a utilajelor sub presiune pentru industrii de proces, piese de schimb și subansamble pentru aceste utilaje, confecții metalice sudate, elemente și trasee de conducte, compensatoare de dilatație, piese forjate și turnate, tratamente termice și termochimice, acoperiri de protecție, reparații mașini unelte și mașini electrice. Structura acționariatului este următoarea: SIF Moldova – 38,62% din acțiuni, Asociația Salariaților „Uton” – 37,108%, alți acționari – 24,272%. Printre aceștia se numără, probabil, și virtualul cumpărător, deoarece este greu de crezut că firma din Tîrgu Jiu achiziționează 49,9% fără să aibă restul care să-i dea poziția majoritară. Faptul reiese și din scopul declarat al ofertei de cumpărare. Ofertantul declară că dorește să se implice activ în luarea deciziilor din firmă, să pună la dispoziție capital financiar adițional, pentru dezvoltarea activității. Siatra Prod SRL promite investiții de 5 miliarde de lei în următorii doi ani.
Interesul societății din Tîrgu Jiu este cumva surprinzător, dacă se ține cont că principalul obiect de activitate este recuperarea deșeurilor și resturilor metalice reciclabile. Capitalul social al ofertantului este de 60.000.000 de lei. Dacă nici unul din marii acționari – SIF-ul sau asociația salariaților – nu va vinde pachetul pe care-l deține, oferta nu va avea succes. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns