Spitalul Orasenesc „Ioan Lascar” din Comanesti a ajuns intr-o situatie financiara dezastruoasa ca urmare a bugetului redus din acest an. Initial, unitatea a primit finantare pina in august inclusiv, suma lunara fiind sub 30.000 de lei, in timp ce, pentru a putea functiona, spitalul avea nevoie de cel putin 50-60.000 de lei pe luna. Bugetul redus alocat a avut ca principala cauza negocierile cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau (CJAS), care a repartizat, potrivit situatiei prezentate de spitalul comanestean, un buget pentru serviciile prestate pe un numar de 120 de paturi, desi incadrarea cu personal era pentru 160 de paturi. Spitalul din Comanesti a primit in cele din urma sprijin din partea CJAS, care a refacut contractul cu unitatea si i-a acordat o suplimentare de 120.000 de lei pe luna, suma asigurata din fondul de rezerva al CJAS. „Din pacate, bugetul este mult mai mic in acset an, iar o parte dintre managerii de spitale au venit cu solicitari cu mult peste cit le permit indicatorii stabiliti pentru utilizarea paturilor. Noi intelegem situatia, dar la rindul nostru primim atentionari asupra depasirilor cu ocazia controalelor efectuate de Curtea de Conturi si Casa Nationala. Speram ca vor avea loc rectificarile bugetare mult asteptate si, in acest sens, vom trimite solicitari fundamentate pentru dezamorsrea acestei situatii tensionate”, a declarat Viorica Draganuta, directorul CJAS Bacau. In lipsa unui sistem privat de asigurari de sanatate, functionarea spitalelor publice depinde in cea mai mare masura de contractele incheiate cu casele de asigurari de sanatate judetene.
Lasă un răspuns