~2 min lectură 10 comentarii

O inspectoare din DSP Bacău administra ilegal 2 firme de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. A făcut acord de recunoaștere cu DNA

Andra Juverdeanu

O inspectoare din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bacău a făcut un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA Bacău, după ce a fost prinsă că administra ilegal două firme de dezinsecție, dezinfecție și deratizare.

FOTO: arhivă

Potrivit procurorilor de la DNA Bacău, Maria Dolhescu, inspector superior în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Bacău, ar fi efectuat, în perioada iulie – noiembrie 2023, „operațiuni financiare, ca acte de comerț”, constând în administrarea a două societăți comerciale ce aveau ca obiect prestarea de servicii în domeniul dezinfecției, dezinsecției si deratizării, activitate incompatibilă cu funcția deținută.

În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei de care este acuzată, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, se arată într-un comunicat DNA.

Astfel, Dolhescu va fi condamnată la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 60 de zile în cadrul DGSAPC Bacău sau în cadrul Primăriei municipiului Bacău, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Bacău, precizează DNA.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. E
    EU
    9 aprilie 2024, 16:04
    0

    Iar unul care fura un baton de salam primeste 5 ani cu executare!Legile sunt pt fraieri!

  2. P
    Petre
    9 aprilie 2024, 19:02
    0

    Pai ce furt e asta, că avea firmă ? Nu îi țin apărarea, dar medicii care cheamă pacienții din spital la clinica lor, oare sunt compatibili? Profesorii care pregătesc copiii de la propria clasa, doar că sa le pună note mai mare, fara sa îi și învețe ceva, sunt compatibili? Pe aia nu îi vede DNA ?

    1. i
      i.
      10 aprilie 2024, 10:46 răspuns pentru @Petre
      0

      perfect adevarat !

  3. S
    Stereo
    9 aprilie 2024, 19:25
    0

    Dar afaea din mafia DSP Bacau nu are voie sa fie ejaculata?

  4. I
    Ioana Baiestean
    10 aprilie 2024, 04:32
    0

    Precis a suparat doamna pe cineva sau a iesit vre-un conflict de la cascaval.
    Pai asta e un mod de operare omniprezent in toata tara.
    Nu este primar in tara care sa nu fi fost anterior administrator de firma si racolat de partide a cesionat partiele sociale la nevasta copii sau neamuri.
    In continuare din birourile d eprimari ei se ocupa de afaceri, angajati, plati, contracte.
    Se plimba si cu masinile firmelor…tot legal.
    Astea sunt povesti despre integritate, conflict de interese si coruptie…sa mai facem un dosar…
    Da de vamesii corupti care lasa toate prostiile sa intre in tara… a auzit careva?
    De inalti functionari publici, sefi de servicii, demnitari, ministri, demnitari…cand vor fi deranjati?
    Daca esti procuror la DNA, doar sa nu vrei sau sa nu fii lasat, iti faci singur rost de macar 10 dosare pe zi.
    Adica, dimineata cand intri in birou si bei cafeaua, faci o buna prospectare si te uiti pe Seap si gasesti acolo abonatii la bani publici, e de ajuns sa-i scututi pe administratori si ajungi la primari sau directori sau sefii de cj.
    Probele sunt in contabilitati…numai ca nu are cine sa le inteleaga sa doreasca sa le rasfoiasca hartiile…ori nu au voie..
    Au prins-o pe tantica asta…care poate era paravan pentru vre-o sefime…

  5. T
    Tasca Nicolae Florin
    10 aprilie 2024, 06:27
    0

    În general cam toți au firme de genul acesta cei care lucrează la stat. Ori au ei societăți ori au neamuri sau prieteni apropiați.

  6. M
    Mircea
    10 aprilie 2024, 10:52
    0

    Toate ilegalitățile se comit împreună cu as. Proprietarii prin sifonarea banilor din buzunarul nostru. Nu se cere acordul proprietarilor daca este necesar aceasta activitate în cadrul subsolului și scări. Acum de Sf. Paste in cart.Bistita – Lac As. Prop. Nr 6 a trecut la acțiune. Fără să constate daca sunt bolnavi cronici și alergice in folosirea substanțelor biocide . Legea spune clar deratizare și dezinsecția se face la cererea proprietarilor și nu mai daca se constată un focar de infecție . Totul a devenit o excrocherie la nivel de as.prop. și compartimentul control primărie . Sa trăiți bine domnule primar al orașului Bacău !

    1. S
      Stip
      10 aprilie 2024, 11:32 răspuns pentru @Mircea
      0

      Iar sefa de la Compartiment e secretara primarului

  7. M
    Maria Bengalici
    11 aprilie 2024, 12:11
    0

    Ceilalți sunt mai șmecheri – au firmele pe numele rudelor

  8. C
    Cetatean
    3 iulie 2024, 05:12
    0

    Firmele astea fac niste treburi care ar trebui sa intre in vizorul Protectiei consumatorului. Dau cu otrava pe toate scarile,de la parter pana la ultimul etaj si pun batranii si copiii in pericol, dar gandacii tot apar cu puzderiile prin apartamente. Oare chiar nu verifica nimeni de la asociatiile acelea ce fac firmele astea asa-zis de dezinsectie si deratizare?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.