Timp de aproape o jumătate de secol, mîinile sale au mîngîiat lutul cu gingășie, blîndețe și patimă. Din pămîntul galben, a reușit să
plămădească o lume fabuloasă, plină de mister. A creat și a lasat un
stil propriu în arta ceramică. Lucrările sale înobilează acum colecții
de artă particulare din întreaga lume. Adulat în străinătate, Anton
Ciobanu nu a fost prea iubit de confrații de breaslă de acasă. Nu a
avut cînd și, mai ales, cu ce să meargă la studii înalte, iar acest
amănunt se pare că a cîntărit greu în ochii confraților de breaslă.
După o activitate artistică de peste cinci decenii, Anton Ciobanu nu
se află printre membrii de drept ai Uniunii Artiștilor Plastici din
România. Mai apropiați i-au fost criticii de specialitate, care,
impresionați de meșteșugul românului ce a avut măiestria să
transforme olăritul tradițional în artă, i-au recunoscut calitățile
inconfundabile, situîndu-l acolo unde îi este locul.
Mulți artiști din întreaga lume și-ar dori să aibă parte de cronici atît
de favorabile cum a avut, de-a lungul întregii sale cariere,
ceramistul Anton Ciobanu. De la Adrian Păunescu, cel care a scris
în numeroase rînduri în revista „Flacăra” despre artistul băcăuan,
pînă la emisiunile făcute despre și cu Anton Ciobanu, la postul de
radio „Europa Liberă”, nu a existat jurnalist sau critic de artă care să
fi scris despre ceramistul fără să spună măcar cîteva cuvinte de
laudă la adresa sa și a operei salei. Mărturie pentru acest lucru stau zecile de articole publicate în presa vremii în cei mai bine de 40 de ani de strădanii artistice. Roni Căciularu („Steagul roșu” Bacău, septembrie 1965): „Este o energie interioară în lutul lui Ciobanu, care își cere descătușarea. E un freamăt, o durere și o bucurie de început. Ceramica lui conține și o fuziune personală între tradiție și inovație, elementul folcloric fiind fructificat inteligent. În aceeași publicație care, de altfel, i-a consacrat cele mai multe articole, urmărindu-i, practic, evoluția, mai putem citi: Gheorghe Ursu (decembrie 1971) – „Vasele lui Anton Ciobanu, simbol al luminii și al purității, iau forme neașteptat de sugestive (…), degajă un puternic și terifiant optimism; Măndica Mardare (martie, 1973): „Anton Ciobanu este un ceramist gata să jertfească totul pasiunii sale”; Ernest Gavrilovici (decembrie , 1973): „Afirmat spectaculos în ultimii ani, este unul din cei mai interesanți artiști plastici băcăuani. A evoluat constant din zona tehnicii și a motivelor juste, ……. și florale, spre o zonă a intelectualizării formelor și rafinării ideilor. Stadiul actual al artei sale este unul de exprimare inedită și sintetică a universului românesc”; Radu Negru („Flacăra Iașului”, aprilie 1974): „Este un vizionar, cu o claritate de viziune plastică destul de rară și personală. Proiecția și realizarea formelor ceramicii sale conține sensibilitatea primară, amintirea neoliticului de pe aceste meleaguri, fără a rămîne la imaginea consacrată, antropomorfă, a vaselor de lut sau la descifrarea, la redescoperirea motivelor florale, zoomorfe, antropomorfe, ori la amplificarea lor”.
Nici publicațiile centrale, de cultură sau de informație, nu au ignorat, de-a lungul timpului opera artistului ceramist băcăuan pe care au perceput-o la aceeași dimensiune, conotație și expresivitate artistică. Un ton în total dezacord cu cel al artiștilor băcăuani care, în loc să aprecieze eforturile și reușitele confratelui lor, l-au contestat, hulit și negat. Valoarea lui Anton Ciobanu s-a afirmat, însă, și a impus prin ea însăși, a depășit răutățile și invidia, care pînă la urmă nu sînt decît păcate omenești. Nu doar presa din țară i-a fost alături. Nu puține au fost publicațiile sau posturile de radio care i-au urmărit și marcat evoluția artistică și în perioada de exil.
Constantin Alexăndroaie, Radio Liberty, SUA – aprilie 1996: „Anton Ciobanu este un mare maestru al combinării cineticului cu lumina și culorile, elemente care conferă operelor sale dinamism, suplețe, mișcare. Artistul a reușit să creeze din pamînt ceea ce sculptorii lumii au făcut cu ajutorul materialelor așa-zis tradiționale, cum sînt marmora și oțelurile speciale”.
Între marii artiști ai vremii
„Este neîndoielnic faptul că omul acesta s-a născut artist, așa cum
păsările cerului sînt, în felul lor, artiste. Respirația lui se mută în
bulgărele de lut și apă se amestecă laolată cu sudoarea, iar ceea ce
se naște e un fel de poem închinat aproapelui o imagine plastică
asupra lumii, a dragostei și maternității, a universului florilor, a
muzicii.Muzica, de altfel, pare a fi dominantă a creației atît în
impostaza dansului cît și a trimiterilor explicite la arta sunetelor. Așa
se explică și aspirația către armonie, o armonie a formelor, dar și a
culorilor.
Anton Ciobanu nu a avut vreme să-și șlefuiască talentul în atelierele
unor Academii sau ale unor iluștri sculptori ori ceramiști cu virtuți
decorative. El s-a construit singur, tenace, în căutări numai de el
știute dar și trăgînd discret cu coada ochiului la marea lecție a
naturii. Ea l-a învățat cum să alcătuiască proporțional și sugestiv
forma, cum să o susțină plastic și cum să îi confere un tîlcă simbolic.
A și ratat dar a și reușit. Fiind o structură de luptător insuccesele l-au întărit adversitățile i-au fortificat crezul artistic. Apreciat de public, dar ignorat de confrați Anton a încercat soluția exilului. Ani în șir a muncit din greu în Statele Unite, la Philadelphia, să-și poată încropi un atelier și un nume. Expozițiile l-au costat enorm, satisfacțiile nu au fost puține. Departe de țară, artiști notorii (Gheorghe Saru, Klara Tamas) nu s-au sfiit să expună alături de Anton Ciobanu la Washington. Și totuși, integrarea nu s-a putut realiza. Anton Ciobanu a revenit acasă”.
„Galerii de artă la Bacău cu operele lui Anton Ciobanu, iată un
incontestabil cîștig cultural al orașului, dar și al țării, un loc privilegiat
de întîlnire cu tradiția unui străvechi meșteșug dar și cu soluțiile
moderne ale timpului de astăzi”, sînt doar cîteva din impresiile pe care unul din cei mai apropiați prieteni ai artistului, criticul de artă Valentin Ciucă le-a împărtășit, în diverse ocazii, tuturor celor care au avut norocul să se afle în preajma maestrului Ciobanu la versnisajele expozițiilor sale personale. (Elena SOLOMON)
Expoziții personale
1997 – Romania Cultural Centrer – 200Eart 38th Street, New York,
10016, „Vibration of form and color”
1996 – „Vibration of from and color” at „Per Tutti Lavita Gallery” –
Philadelphia
1991 – „Earth and Life” at the Federal Reserve Bank of
Philadelphia
1977 – A XX-a expoziție personală – Teatrul „I.L. Caragiale”
București „Istorie și cosmos”
1976 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București
1975 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București
1974 – Holul Teatrului „Bacovia” – Bacău
1974 – Holul Hotelului „Decebal” – Bacău
1974 – Sala „Cupola” – Iași
1973 – Expoziții de artă monumentală, ceramică și grafică – donată
Liceului de construcții – Bacău
1973 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București (22
decembrie)
1973 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București (30 iulie)
1973 – Parcul Herăstrău, sala de expoziții „Flora”-București (29
aprilie)
1973 – Holul Hotelului „Decebal” Bacău
1973 – Galeria „Cupola” – Iași – „Pămînt și viață”
1972 – 1973 – Teatrul Național – Sala „Comedia” – București
1972 – Parcul „Herăstrău” – București
1971 – Hotelul „Bicaz” – Constanța
1971 – Expoziție în aer liber – Bacău
1971 – Teatrul de Stat „Bacovia” – Bacău
1970 – Hotelul „Perla” Mamaia – Constanța
1970 – Galeriile de artă – Bacău
1965 – Muzeul Județean – Bacău
1963 – Expoziție – Piatra Neamț
Participări la expoziții colective
1996 – România „Art&Theatre” Studio 1019 – Washington
1988 – Atlantic City „Artshow”2nd place
1974 – Bacău „Anuala ^74” – 3 lucrări de ceramică
1974 – Bacău – Expoziție originală – 2 lucrări ceramică
1973 – Bacău – „Anuala 73” – 8 lucrări de ceramică dură
1972 – Tokio – Expoziție de grup
1971 – București – Galeriile „Ateneu”
1971 – Bacău – 6 lucrări ceramică
1970 – Botoșani – Ceramica și grafica
1970 – Bacău – Grafica
1969 – Expoziție „Sala Dalles” – 5 lucrări
1969 – Slănic, Huși, Iași și Suceava
1968 – Bacău – 5 lucrări ceramică
1967 – Artă decorativă, sala „Onești” București – 3 lucrări
1967 – Iași – 3 lucrări ceramică
1965 – Iași – 11 lucrări ceramică
Lasă un răspuns