~3 min lectură 0 comentarii

O mie de euro pentru un apel de zero secunde

Redacția Ziarul de Bacău

Compania de telefonie Orange a facturat cu o mie de euro un apel de zero secunde dat de un client lui însuşi pe propriul telefon în timpul unui zbor cu avionul când mobilul era închis. Clientul Xavier S.G., din Girona, a primit în iulie o factură în care erau incluse presupuse apeluri făcute din străinătate, dintre care una facturată cu 1.022,71 euro (866,70 plus 18% de TVA) toate adresate lui însuşi, informează marţi ziarul El Mundo.

Într-o nota de presă, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din Spania FACUA arată că după reclamaţie compania şi-a recunoscut greşeala şi a renunţat să mai solicite achitarea facturii. Iniţial, clientul s-a pus în legătură cu Orange pentru a cere rectificarea facturii, fiind vorba evident de o greşeală, pentru că ‘este imposibil să te suni singur timp de zero secunde la un preţ atât de mare’.

Pe de altă parte, Xavier a argumentat că în momentul în care a fost facturat apelul, el se afla la 9.000 de metri înălţime, zburând cu avionul spre Kiev, iar mobilul era închis. Totuşi, operatorii de la Orange au insistat ca el să plătească, ‘cu simplul argument că este posbil ca mobilul să fi fost deschis şi să fi făcut ciudatul apel’, potrivit FACUA.

Culmea, Xavier a primit o altă factură pentru un telefon mobil tot de la Orange, în care apăreau 20 de SMS trimise fără intervenţia sa, în mod automat, unor contacte din agenda sa şi fără niciun conţinut. În faţa refuzului Orange de a anula factura greşită, Xavier a decis să se adreseze FACUA pentru a-i apăra drepturile sale şi de abia atunci Orange şi-a recunoscut greşeala.

Orange a anunţat, potrivit asociaţiei consumatorilor, că ‘incidenţă a fost provocată de o greşeală în sistemele noastre care a afectat un număr foarte limitat de clienţi pe care care i-am detectat şi care a fost deja remediată’. Totuşi cu trei zile înainte de a sesiza FACUA, Orange i-a trimis un mail lui Xavier în care îl soma să plătească factura „în termen de maximum 5 zile”.

Asociaţia consumatorilor consideră că acest caz este o dovadă a modului ‘iraţional’ în care companiile de telefonie mobilă răspund reclamaţiilor făcute de clienţii lor. Protocolul de a răspunde negativ la reclamaţiile privind facturile emise arată că o bună parte din plângeri nici măcar nu sunt analizate. Chiar şi atunci când este vorba de sume mari pentru apeluri imposibile, de ‘multe ori încearcă să hărţuiască clientul cu ameninţarea de a-l trece în registrul răilor platnici şi de-al face până la urmă să plătească’, asigură FACUA.

Acum, compania a anunţat asociaţia consumatorilor că va intra în legătură cu Xavier şi cu alţi păgubiţi, pe care îi cifrează în total la cinci, ‘pentru a-i informa de problemă şi a le spune că factura nu este valabilă şi că le va trimite una corectă şi, desigur, pentru a le cere scuze’. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.