~2 min lectură 5 comentarii

O nouă investiție lăsată de izbeliște. Decolmatarea lacului de la Insula de Agrement, sistată temporar

Gabi MIHAI

După patru luni de la începerea lucrărilor la decolmatarea lacului de la insula de Agrement, șantierul pare părăsit. Se mai pot observa două-trei utilaje care zac în stufăriș, însă nu se mișcă nimic de o bună bucată de timp.

utilaj 2Starea de fapt a fost confirmată și de reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Siret, care susțin că lipsa fondurilor a dus la sistarea temporară a lucrărilor.

„Într-adevăr nu se mai lucrează, deoarece s-au terminat alocările financiare. Noi sperăm să se rezolve situația cât mai curând. Am solicitat 3 milioane de lei, per total lucrare, din care 2,95 milioane pentru construcții/montaj. Așteptăm următoarea rectificare bugetară de la Guvern”, a declarat pentru Ziarul de Bacău Georgiana Cernat, purtătoarea de cuvânt a instituției.

Valoarea totală a investiției este de 9.407.773 lei, din care 8.673.035 lei pentru construcții și montaj. Din această valoare, până în prezent s-a alocat suma de 1.018.000 lei.

utilaj 1Lucrarea constă în decolmatarea cuvetei lacului de acumulare, rezultând un volum total de săpătură de circa 460.000 metri cubi. Execuția este asigurată de asocierea de firme dintre SC ROM-GAN CONSTRUCT SRL Bacău și SC ALCONEP SRL Târgu Ocna. Lucrările de decolmatare ar trebui corelate cu proiectul de modernizare a Insulei de Agrement demarat de Primăria Bacău, se pare însă că lipsa banilor va strica planurile edililor.

 

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gigliana
    11 septembrie 2015, 13:41
    0

    Surle si trambite!

  2. a
    adi
    12 septembrie 2015, 08:15
    0

    de 3 saptamani nu s-a scos nicio lingurita de pamant de acolo.

  3. P
    Poiuy
    12 septembrie 2015, 12:36
    0

    Am o nelămurire.
    Sunt curios sa stiu dacă, in cele 3 mandate ale dlui Spagarache, s-a realizat ceva in Bacau?

  4. M
    Mary
    13 septembrie 2015, 05:36
    0

    La cum se lauda primarul prin mai ca va face si va drege la insula aia pe care o tine inchisa anul asta incat efectiv n-avem unde sa ne ducem sa ne recreem,parcul fiind aglomerat de multe ori,deja incep sa cred ca avem de-a face cu un circ ieftin menit sa-i refaca popularitatea si atata tot.De ce s-a apucat de acest proiect daca stia ca va ajunge intr-un punct in care nu va mai putea sa-l sustina financiar.Ce va face?Va tine insula inchisa cu transeele alea neacoperite si cu lucrarile neterminate?Va tine insula inchisa vreo 3-4 ani de acum incolo?Parca spunea ca trebuie sa se grabeasca pentru a nu pierde fondurile europene.

  5. G
    George+M
    13 septembrie 2015, 08:35
    0

    Analfabetilor nu stiti sa cititi? Ce treaba are primaria? Scrie negru pe alb ca e vorba de directia apelor, nu are treaba cu modernizarea insulei. Lasa ca sunt destule pe care nu le face primaru, milcov, st cel mare, etc. La insula se munceste in fiecre zi, ca stau in zona. Comentati aiurea 8n tramvai

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.