~3 min lectură 0 comentarii

O nouă lucrare de apărare împotriva inundațiilor în comuna Agăș, recepționată de Administrația Bazinală Apă Siret

Andra Juverdeanu

Administrația Bazinală de Apă Siret a recepționat astăzi o nouă lucrare de apărare împotriva inundațiilor în comuna Agăș, județul Bacău, una din zonele puternic afectate de-a lungul timpului de revărsarea apelor. În ultimii ani, guvernul a alocat fonduri importante pentru reducerea riscului la inundații în această zonă, iar în prezent a fost finalizată și se recepționează etapa a treia a proiectului de amenajare.

Pentru a asigura populației protecție împotriva inundațiilor, lucrările sunt amplasate pe ambele maluri ale râului Trotuș, pe tronsonul cuprins între confluența cu pârâul Șugura și podul rutier din localitatea Preluci, dar și pe ambele maluri ale râului Cotumba, afluent de dreapta al râului Trotuș, în satul Cotumba, amonte de confluența cu pârâul Mănăstirea.

Râul Trotuș are maluri în general asimetrice și abrupte, albia minoră este largă, cu deschideri de 50-85 metri, iar viteza de curgere și capacitatea de transport sunt foarte ridicate, ceea ce provoacă aluvionări intense și prăbușiri de mal, în special pe malul drept. Prin urmare, s-a optat pentru realizarea de apărări de mal din gabioane umplute cu bolovani de râu și acoperite cu strat de beton, în lungime totală de 6749 de metri. De asemenea, pentru stabilizarea patului albiei au fost executate 16 praguri de fund din gabioane.

În ceea ce privește râul Cotumba, albia este îngustă și adâncă, cu pantă mare, astfel încât, în timpul viiturilor, procesul de eroziune este foarte ridicat. După viiturile din iunie 2021, malurile au fost foarte erodate, astfel încât unele case se aflau în pericol de prăbușire. Prin urmare, și în acest caz a fost aleasă soluția apărărilor de mal din gabioane pe ambele maluri, pe o lungime totală de 504 metri, o atenție deosebită fiind acordată zonei unde casele sunt foarte aproape de malul apei. De asemenea, pentru micșorarea pantei râului și reducerea vitezei de curgere, s-au executat 6 praguri din gabioane umplute cu piatră de râu.

Totodată, pentru mărirea capacității de transport a albiei râului Trotuș și a pârâului Cotumba și, prin aceasta, limitarea efectelor de inundare a malurilor, concomitent cu lucrările de apărare de mal, s-au executat și lucrări de recalibrare a albiilor minore, prin excavații în zonele unde nu exista secțiune suficientă, menținându-se însă traseul existent al cursurilor de apă.

Bazinul superior al râului Trotuș este caracterizat prin viituri rapide, cu efecte însemnate. Cauzele principale pentru producerea inundațiilor constau în: configurația văilor, aportul adus de scurgerile de pe versanți, capacitatea mică de transport a albiilor, precum și despăduririle necontrolate. La acestea se adaugă, în formarea viiturilor, cantitățile de precipitații căzute în 24 de ore, care în zona respectivă pot atinge și depăși 160 l/mp.

Valoarea recepționată a lucrării este de 31.940.576,56 lei (fără TVA). În urma realizării lucrărilor de amenajare a albiei este asigurată stabilizarea albiei și a malurilor, iar riscul de inundare a zonelor riverane este redus semnificativ. Cel mai important, investiția are ca rezultat îmbunătățirea calității vieții populației și dezvoltarea economică și turistică a zonei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.