~2 min lectură 0 comentarii

O nouă populare cu pește a Lacului Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Lacul Bacău este, de ieri, mai bogat cu o tonă de pește. Acest fapt se datorează Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacău, care a desfășurat încă o acțiune de populare a lacului, de această dată cu puiet de crap.

Peștele a fost adus de la o fermă piscicolă din județul Iași cu o autoutilitară dotată cu două hidrobioane prevăzute cu instalație de oxigenare, fiecare recipient avâd o capacitate de trei metri cubi. „Se impunea o astfel de acțiune, în condițiile în care, anul trecut, când a fost golit lacul pentru lucrările de amenajare a digului, s-a pierdut o mare parte din populația de pește”, a declarat Gabriel Grițcu, reprezentantul CRE.

Reamintim că, în primăvară, a mai avut loc o astfel de acțiune, de refacere a resurselor acvatice vii, când în lac au fost aduse circa 2,5 tone de carași.

Aceste acțiuni se înscriu într-un program de promovare a pescuitului sportiv derulat de Primăria Bacău. „Proiectul de populare a Lacului Bacău va continua și în perioada următoare cu suplimentări de pește. Avem o promisiune de la Hidroelectrica, de unde sperăm să aducem o tonă de crap”, a completat Grițcu. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.