Sala „Moldova” a Universității „George Bacovia” din Bacău va găzdui astăzi, la ora 18.00, cursul festiv al absolvenților de la specializările Contabilitate și Informatică de Gestiune, Management și Marketing. După ce în cursul anului I de studiu, 25 la sută dintre studenți s-au pierdut pe drum, cei două sute de absolvenți ai Universității „Bacovia” își vor lua rămas bun de la colegi și profesori și vor înmîna cheia viitoarei promoții de specialiști în management, contabilitate și informatică de gestiune sau economia afacerilor. Pentru că universitatea a fost acreditată în timpul ultimului an de studiu, este de așteptat ca sărbătoarea de final să fie una specială. (C. Gh.)
O nouă promoție de absolvenți la Universitatea „George Bacovia”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.