Ridicarea la rangul perfecțiunii a unui membru al cadrului didactic ar părea un lucru destul de îndrăzneț. Pentru început, ar fi esențial să elucidăm puțin noțiunea de „perfecþiune”. Conform DEX-ului, aceasta face referire la „ceva/cineva care întrunește toate calitățile cerute”, și din acest punct de vedere pot afirma cu sinceritate că am avut (și am în continuare), parte de o astfel de profesoară, care, din punctul meu de vedere, a reușit cu mult succes să-și îndeplinească toate atribuțiile pe care le presupune slujba sa.
Este vorba de doamna profesoară de chimie. Admirația mea față de ea nu are nici o legătură cu o presupusă pasiune pentru acestă materie. Ba, dimpotrivă, chimia nu se încadrează în preferințele mele, dar asta nu m-ar motiva în nici un fel să evit orele specifice.
Însă ce poate fi mai plăcut, decît prezența unei femei la vreo 40 de ani, care încearcă din răsputeri să creeze o atmosferă cît mai placută în jurul ei. Nu prea întîrzie la orele de curs, însă în cazul în care s-ar întîmpla așa ceva, ar rezerva cinci minute din oră pentru a ne acorda explicațiile cuvenite.
Începem un capitol nou, iar înainte de toate ține să ne reamintească că va fi unul destul de ușor și că, din șapte subcapitole, nu au mai rămas decît vreo patru. Apoi, cu litere de tipar, scrie titlurile și le numerotează, după care precizează cam ce ar cuprinde fiecare. Cu o răbdare de neînchipuit, ne explică fiecare noțiune, fiind extrem de preocupată ca noi să înțelegem. Ne anunță cu o oră înainte dacă are de gînd să ne asculte. Astfel, cei care doresc într-adevăr note bune, se pot pregăti. Evaluarea are loc pe o arie extinsă. Nu are pretenția să tocim definițiile, ci ne cere să le expunem în propriile cuvinte. Astfel, cei care au fost atenți și care au acordat o minimă importanță pot răspunde. Mai are un caiețel în care își notează zeci de plusuri și minusuri, ce urmează să fie adunate la sfîrșit și transformate în note. Cea mai precisă metodă pe care am întîlnit-o.
Comportamentul ei e cît se poate de blînd și nu ezită să-și ceară scuze, chiar de la un elev, dacă simte că a greșit, sau a supărat cu ceva; lucru ce dovedește că nu îi sîntem așa de indiferenți. Stesul e departe, iar nimeni nu se simte terorizat sau amenințat în timpul orelor de chimie.
Însă ține foarte mult la seriozitatea elevilor și la disciplină, ceea ce mi se pare cel mai firesc lucru pe care noi ar trebui să i-l oferim.
Cred că acum îmi pot permite să judec comportamentele domnilor profesori și felul în care aceștia își predau materia, fară să uit, însă, să precizez că exemplul „profei” mele de chimie este unul pe care l-aș sugera tuturor. (Noemi CRISTESCU)
Lasă un răspuns